Economia zonei euro dă semne de redresare

Ritmul de creștere a activității economice în zona euro a accelerat în iulie, deoarece companiile nu s-au lăsat influențate de criza din Grecia, transmite Reuters.

O redresare solidă a zonei euro ar fi o veste bună pentru Banca Centrală Europeană, care a demarat în martie mult așteptatul program de relaxare cantitativă, în valoare de 1.100 de miliarde de euro, menit să stimuleze economia și să evite riscul unei spirale deflaționiste.

Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, care măsoară activitatea în industrie și sectorul serviciilor, s-a situat în iulie la 53,9 puncte, de la 54,02 puncte luna precedentă, potrivit unei estimări a companiei Markit, cu sediul la Londra. Analiștii se așteptau la un avans de până la 53,7 de puncte. Un indicator PMI de peste 50 de puncte indică o expansiune a economiei, iar sub valoarea de 50 de puncte indicatorul reflectă o contractare a economiei.

Citeste si:  UE începe vineri, 21 octombrie, reuniuni maraton pentru finalizarea programului anticriză

Indicatorul PMI arată că, în trimestru trei din 2015, PIB-ul zonei euro a înregistrat o creștere de 0,4%. Estimarea Markit de 0,3% este ușor sub cea de 0,5% a analiștilor intervievați de Reuters luna trecută.

”Zona euro a demonstrat că în iulie nu a fost afectată de turbulențele din Grecia”, a declarat Chris Williamson, economist al Markit.

Conform prognozei revizuite a BCE, în 2015 economia zonei euro ar urma să înregistreze un avans de 1,5%, față de o expansiune de 1% estimată anterior, reflectând impactul favorabil al scăderii prețului la țiței și al deprecierii euro. De asemenea, decizia Băncii Centrale Europene de a lansa măsuri de relaxare cantitativă (QE) în valoare de 1.100 de miliarde de euro a îmbunătățit încrederea companiilor.

Citeste si:  Un tablou cu Mandela autopsiat stârneşte scandal

Analiștii consideră că programul BCE de relaxare cantitativă și declinul prețului țițeiului vor stimula economia zonei euro, în acest an. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close