NASA a prezentat o perspectivă extraordinară asupra Pământului şi Lunii, obţinută de sonda DSCOVR

NASA a dat publicității o fotografie extraordinară a feței nevăzute a Lunii aflată în tranziție prin dreptul Pământului, realizată din perspectiva sondei DSCOVR (Deep Space Climate Observatory) cu camera de luat vederi EPIC (Earth Polychromatic Imaging Camera), de la distanța de 1,6 milioane de kilometri.

În comunicatul dat publicității miercuri, odată cu această imagine cu adevărat specială, NASA reamintește faptul că oamenii nu au văzut niciodată această parte a Lunii (numită și partea întunecată a Lunii deși este perfect luminată de Soare) până în 1959, când sonda sovietică Luna 3 a făcut primele fotografii.

Instrumentul EPIC face serii de câte 10 fotografii folosind diferite filtre de bandă îngustă — de la ultraviolet la infraroșu apropiat. Imaginile obținute la intervale de timp de 30 de secunde, pe canalele roșu, verde și albastru au fost folosite pentru a obține această fotografie color.

NASA a prezentat și un gif folosind aceste imagini.

Satelitul DSCOVR este rezultatul unei colaborări între NASA, U.S. Air Force și NOAA (National Oceanic and Atmospheric Administration) și a fost lansat pe orbită la 11 februarie 2015. Principalul său obiectiv este de a menține capacitatea SUA de monitorizare în timp real a vântului solar, extrem de importantă pentru prognozele și alertele furnizate de NOAA. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: NASA

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.