Statele Unite înăspresc programul Visa Waiver, pe fondul preocupărilor legate de combatanţii străini în Siria şi Irak

Statele Unite au anunțat joi, 6 august, măsuri de securitate mai stricte pentru vizitatori din 38 de țări în programul lor Visa Waiver, ce include țări europene de unde sute de locuitori au plecat să lupte cu grupuri militante în Siria și Irak, relatează agenția Reuters.

Modificările includ utilizarea de e-pașapoarte — pașapoarte de hârtie cu cipuri conținând informații biometrice — și extinderea folosirii poliției aeriene (Federal Air Marshals n.r.) la bordul zborurilor internaționale, a declarat Departamentul de Securitate Internă.

Unii parlamentari americani au cerut restricții mai severe în programul Waiver, ce permite cetățenilor țărilor participante să intre în Statele Unite fără viză pentru sejururi de 90 de zile sau mai puțin, amintește Reuters.

Senatoarea democrată Dianne Feinstein din Comisia de Informații a Senatului a criticat programul ca vulnerabil la abuzuri, numindu-l „călcâiul lui Ahile” în eforturile Statelor Unite de a opri atacuri pe teritoriul lor.

Comunitatea de informații americană a evaluat în februarie că peste 20.000 de combatanți străini, inclusiv cel puțin 3.400 de occidentali, au călătorit în regiunea Siria-Irak din 2011.

Cei mai mulți recruți occidentali dorind să devină combatanți în Siria și Irak au provenit din Belgia, Franța și Marea Britanie, potrivit Centrului Internațional pentru Studiul Radicalizării. Aceste trei țări participă la programul de eliminare a vizelor, la fel ca multe alte state europene.

„Amenințările actuale globale impun să știm mai multe despre cei ce călătoresc în Statele Unite. Aceasta îi include pe cei din țările pentru care noi nu cerem viză”, a declarat secretarul pentru securitate internă Jeh Johnson într-un comunicat, anunțând modificările.

Noile restricții cer de asemenea ca țările participante să folosească o bază de date internațională pentru pașapoartele pierdute și furate, a declarat departamentul.

Asociația de turism din SUA, un grup industrial, a salutat modificările privind securitatea pașapoartelor și Air Marshals, dar a declarat că va evalua alte lucruri, inclusiv dezvoltarea bazelor de date ale pasagerilor și screeningul solicitanților de azil.

„Chiar dacă securitatea ar trebui să fie întotdeauna primul principiu, este bine de amintit beneficiul pentru economia americană și locurile de muncă atunci când (programul Visa Waiver) funcționează bine„, a declarat președintele grupului, Roger Dow, într-un comunicat, citat de Reuters. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.