Cetăţean român, suspectat de legături cu organizaţia teroristă Statul Islamic şi căutat de serviciile de securitate bulgare

Serviciile de securitate din Bulgaria caută doi cetățeni străini, un român și o tânără din Franța, care s-ar fi raliat organizației teroriste Statul Islamic (SI) și care în prezent s-ar afla pe teritoriul bulgar, informează Televiziunea Națională Bulgară (BNT), citată site-ului SofiaGlobe.com.

Potrivit actelor de identitate ale suspecților difuzate de BNT și alte mass-media bulgare, cele două persoane căutate sunt Ezidis Elham, o tânără din Franța cu origini iraniene, și Mimo Popescu, un cetățean român de 24 de ani. Se estimează că cei doi s-ar afla în capitala Bulgariei, Sofia.

Citeste si:  Răzvan Sava (PNL) a fost ales primar general interimar al Capitalei

Nu este clar când și cum au ajuns cei doi în Bulgaria.

Procurorul General al Bulgariei, Sotir Țațarov, a fost informat în legătură cu acest caz și în prezent are loc un schimb constant de informații între agențiile partenere, prezența celor doi pe teritoriul Bulgariei fiind semnalată de agenții de securitate străine, în baza „cooperării internaționale”. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close