Ultima localitate în totalitate creştină din Palestina, în pericol de dispariţie

Tayba, ultima localitate în totalitate creștină din Palestina, ar putea dispărea complet, în condițiile în care locuitorii acestei străvechi așezări își părăsesc casele în căutarea unei vieți mai bune, scrie pravoslavie.ru.

În aceste condiții, liderii Bisericilor din Țara Sfântă au făcut apel pentru a se face tot posibilul ca Tayba, nume menționat și în Sfânta Scriptură, să nu fie părăsită și să rămână creștină.

Tayba, situată la 30 kilometri de Ierusalim, numără astăzi aproximativ 1.300 de locuitori, toți creștini — ortodocși și catolici de rit latin și grec. În ultimii ani, mulți creștini din Tayba și-au părăsit casele, întrucât nu vedeau nicio perspectivă în satul lor natal.

Tayba este una dintre cele mai vechi așezări de pe teritoriul palestinian. Ea este menționată ca Ofra, în Vechiul Testament, și ca Efraim, în Sfintele Evanghelii.

În ultima perioadă au fost întreprinse o serie de inițiative menite să păstreze identitatea creștină a acestei așezări. În acest sens, creștinii din Țara Sfântă încearcă să atragă atenția celor de aceeași credință cu ei, precum și turiștilor străini, asupra patrimoniului vechii așezări Tayba, pentru a o putea salva astfel de la dispariție. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.