Report de 3,2 milioane de euro la extragerea Loto 6/49 de duminică

Loteria Română anunță un report de peste 14,2 milioane lei (peste 3,2 milioane de euro) la categoria I a extragerii Loto 6/49 de duminică, în timp ce reportul la Noroc depășește 3,3 milioane de lei (peste 748.000 de euro), informează, vineri, compania.

La Joker, la categoria I, se înregistrează un report ce depășește 1,3 milioane lei (peste 302.300 de euro).

La categoria I a jocului Noroc Plus reportul depășește 10.800 lei (peste 2.400 de euro), iar la aceeași categorie a jocului Super Noroc se înregistrează un report de peste 11.200 lei (peste 2.500 euro).

Duminică, 16 august, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 13 august, Loteria Română a acordat 11.477 de câștiguri în valoare totală de 975.481 lei, se mai arată în comunicat.

La tragerea Loto 5/40 de joi, 13 august, s-a câștigat premiul de categoria I în valoare de 391.458,56 lei. Biletul norocos a fost jucat la agenția 29-004 din Ploiești și a fost completat cu o schema redusă cod 15 și o variantă simplă la Super Noroc. Pe lângă premiul de categoria I, posesorul biletului norocos a obținut și patru câștiguri de categoria a III-a, suma totală câștigată fiind de 392.458,56 lei. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.