Pe Terra cresc trei mii de miliarde de copaci, însă rata tăierilor creşte în ritm alarmant

Pe Terra există peste trei trilioane de copaci, dar ei dispar într-un ritm alarmant din cauza activităților umane – sunt concluziile unei echipe de cercetători care a prezentat miercuri cea mai cuprinzătoare evaluare globală de până acum asupra copacilor de pe planetă, folosind inclusiv date obținute prin fotografii din satelit și estimări ale densității lor la nivelul solului din mai mult de 400.000 de locuri din întreaga lume, informează agenția Reuters.

Estimarea de 3,04 trilioane (trei mii de miliarde) de copaci — adică 422 pe locuitor al planetei — este de aproximativ opt ori mai mare decât precedenta estimare, de 400 de miliarde de copaci, care s-a bazat pe imagini din satelit, dar pe mai puține date de la nivelul solului.

Noile descoperiri nu înlătură totuși numeroasele motive de îngrijorare, oamenii înșiși fiind la originea problemei, scrie Reuters. Numărul de arbori a scăzut cu circa 46 la sută de la începutul civilizației umane și în fiecare an există o pierdere brută de 15 miliarde de copaci și o pierdere netă de 10 miliarde, a declarat Thomas Crowther, specialist în ecologie de la Yale University, care a condus studiul publicat în revista ‘Nature’.

„În prezent, există mai puțini copaci decât în orice moment de la începutul civilizației umane până acum, iar numărul lor este în continuă scădere într-un ritm alarmant”, a spus el. „În orice caz, amploarea acestor cifre subliniază pur și simplu necesitatea de a ne intensifica eforturile dacă vrem să începem să reparăm unele dintre aceste efecte la scară globală”, a atras atenția specialistul.

Crowther a declarat că o gamă largă de activități umane duc la dispariția pădurilor. Conversia istorică a terenurilor pentru agricultură a avut cel mai mare impact asupra pădurilor, iar dezvoltarea industrială și urbană au avut și ele efecte uriașe, a mai spus expertul.

Pe măsură ce populația crește la nivel mondial, poate crește și pierderea netă de copaci, a declarat cercetătorul Henry Glick de la Yale University.

„Copacii sunt unele dintre cele mai importante organisme de pe planetă”, a spus Crowther. „Ei oferă o gamă largă de servicii ecosistemice importante pentru oameni: stochează apă și substanțe nutritive, stabilizează solul, oferă un habitat pentru plante și animale, compensează efectele schimbărilor climatice prin absorbția dioxidului de carbon și generează oxigenul de care avem nevoie pentru a respira”, a enumerat specialistul.

Studiul a constatat că în timp ce cele mai mari densități de arbori se găsesc în regiunile sub-arctice din Rusia, Scandinavia și America de Nord, cele mai mari suprafețe împădurite se află la tropice, unde cresc aproximativ 43 la sută din totalul copacilor de pe planetă, notează Reuters. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.