Populaţia lumii se va apropia de 10 miliarde în 2050

Populația lumii se va apropia de 10 miliarde de locuitori în 2050, comparativ cu 7,3 miliarde la cât se cifrează în 2015, potrivit unui studiu al Institutului francez pentru studii demografice (Ined) realizat o dată la doi ani, publicat miercuri, informează AFP.

Numărul de locuitori a crescut de șapte ori în ultimele două secole și ar urma să continue să crească ‘până ce ar putea ajunge la 11 miliarde la sfârșitul secolului al XXI-lea’, potrivit estimărilor Ined, care își realizează studiile în paralel cu cele ale Națiunilor Unite, ale Băncii Mondiale sau altor mari instituții naționale.

Cu toate acestea, creșterea demografică este în declin. După un vârf de peste 2% pe an în urmă cu 50 de ani, ea a scăzut de atunci la jumătate (1,2% în 2015) și ar continua să scadă, într-un secol, până aproape de stabilizarea populației mondiale.

Citeste si:  Descoperirea fosilei unui rechin dintr-o specie dispărută rescrie istorie evoluţiei acestor peşti cartilaginoşi

Această descreștere are legătură cu diminuarea fertilității: 2,5 copii în medie pe femeie astăzi în lume, comparativ cu dublul (5 copii) cât era în 1950. Însă, aici se înregistrează mari disparități în funcție de regiune și țară.

Fertilitatea cea mai scăzută se înregistrează în Portugalia și Coreea de Sud (1,2 copii pe femeie), iar cea mai ridicată în Niger (7,6 copii).

Printre regiunile unde aceasta rămâne mai mare de trei copii se numără aproape toată Africa, câteva țări din Orientul Mijlociu, regiuni care includ Afganistanul, nordul Indiei și Pakistanul. Tocmai aici s-ar afla grosul creșterii demografice la nivel mondial în viitoarele decenii, precizează Ined.

Citeste si:  China acuză Apple că susține protestele din Hong Kong prin aplicațiile sale

Va exista, de asemenea, o ‘formidabilă creștere’ a populației Africii, care ar putea deveni de patru ori mai numeroasă până la sfârșitul secolului, trecând de la 1,2 miliarde de locuitori în 2015 la 4,4 miliarde în 2100, în pofida faptului că mulți africani mor din cauza flagelului numit SIDA, subliniază institutul francez.

O persoană din șase trăiește astăzi în Africa, iar în decurs de un secol se va ajunge, probabil, la una din trei. În sudul Saharei, populația ar putea trece de la puțin peste 950 de milioane de locuitori în 2015 la aproape 4 miliarde în 2100.

Citeste si:  Emil Boc: Prefects will show first assessment of EU funds by Aug 15

China este astăzi țara cea mai populată din lume, cu 1,4 miliarde de locuitori, însă India (1,3 miliarde) ‘ar urma să treacă în față, probabil înainte de 2030, datorită fertilității mai crescute (2,3 copii pe femeie în medie în India, comparativ cu 1,7 în China).

Grupul celor 7 cele mai populate țări din lume (China, India, SUA, Indonezia, Brazilia, Pakistan și Nigeria) totalizează în prezent 3,85 de miliarde de locuitori, adică mai mult de jumătate din populația mondială. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata