Femeile din România percep masa ca simbol al bunăstării, reflectând starea materială a oamenilor

Semnificația mesei pentru femeile din România este una mai degrabă emoțională, dar și simbol al bunăstării, reflectând starea materială a oamenilor, conform unui studiu calitativ realizat de Exact Cercetare și Consultanță, remis vineri.

Pentru femeile cu vârste cuprinse între 35 și 59 de ani, mâncarea tradițională, gătită în casă, este cea mai apreciată. Pe de-o parte, pentru că este considerată a fi naturală, sănătoasă (cu ingrediente controlate), iar pe de alta, pentru că prețul este unul convenabil. În plus, prin gătit, femeile simt că își arată grija față de cei dragi, că îi recompensează sau le arăta afecțiunea.

Femeile din România sunt niște gurmande, rolul mâncării fiind pentru ele acela de răsfăț al gustului. Pentru că le place să mănânce, dar și să gătească pentru cei dragi, ele își petrec ore bune în bucătărie, încercând să inoveze și să vină cu rețete noi și ușoare, nerenunțând, însă, la ideea de gust.

Româncele consideră ca fiind sănătoase fructele, legumele, lactatele, carnea slabă. Aleg însă să le consume ca atare mai ales atunci când se confruntă cu probleme medicale sau în situația curelor de slăbire.

În rest, alimentele sănătoase sunt preferate ca ingrediente ale unor preparate cu gust. Când vine vorba de gătit, româncele au în vedere curcanul ca tip de carne fără ‘hormoni’ și peștele, încercând să evite grăsimile (atât carnea grasă, cât și uleiul), combinațiile de alimente, excesele de orice fel și produsele procesate, ce conțin aditivi.

Din cauza lipsei timpului și a numărului din ce în ce mai mare de responsabilități, masa a devenit în ultimii ani un element secundar în viața oamenilor. Astfel, masa este luată pe fugă (sub formă de preparate fast-food sau gustări reci), de multe ori în drum spre serviciu, în fața calculatorului sau a televizorului și chiar în picioare. Ritmul de viață alert a determinat schimbări și în ceea ce privește numărul meselor servite zilnic: majoritatea participantelor la studiu au menționat o singură masă pe zi — cea de seară.

Femeile din România își doresc însă să poată reveni la mesele regulate, la relaxarea oferită de petrecerea timpului împreună cei dragi, la pauza de prânz, la mâncarea gătită în casă.

Studiul calitativ a fost realizat în București, în intervalul 1-4 septembrie 2015, la acesta participând femei cu vârsta cuprinsă între 35 și 59 de ani. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata