Mănăstirea Dervent: puterea tămăduitoare a Sfintelor Cruci

Primele informații istorice sigure privind înființarea Mănăstirea Dervent datează din secolul al IX-lea, potrivit istoricului acestui așezământ aflat pe site-ul său oficial.

Sihăstria întemeiată în acest loc era dependentă de eparhia Tomisului și Durostorumului și avea legături duhovnicești atât cu sihăstria rupestră de la Basarabi și mănăstirea de la gurile Dunării, cât și cu Mănăstirea Studion din Constantinopol și cu alte așezări monahale din Athos și Balcani.

Așezământul de la Dervent a fost distrus de către pecenegi în anul 1036, o dată cu cetatea din apropiere, însă înalta viață duhovnicească din această mănăstire a dus la formarea unei tradiții isihaste, determinând apariția în această regiune a unor așezări pustnicești în decursul secolelor XIII-XVII.

Chiar dacă în timpul năvălirii populațiilor migratoare aceste mici sihăstrii erau distruse, iar în timpul stăpânirii otomane întâmpinau mari greutăți, ele se reconstruiau și se repopulau. În acest fel, tradiția monahală și flacăra credinței strămoșești s-au păstrat întotdeauna vii pe aceste locuri.

Una din aceste așezări a fost și Schitul Dervent (Crucea de Leac), numit astfel după fosta lavră din epoca bizantină. Schitul a fost așezat pe locul unui cimitir paleocreștin mult mai vechi decât mănăstirea distrusă în secolul al XI-lea, așa cum o demonstrează numeroasele oseminte omenești și obiecte de cult creștine descoperite în timpul săpăturilor efectuate pentru turnarea temeliei actualei biserici, arată sursa citată.

Începând cu secolul al XIX-lea, pe locurile vechilor așezări sihăstrești s-au construit o serie de mănăstiri, cu precădere în nordul Dobrogei — la Taița, Cocoș și Celic Dere.

Citeste si:  Turnul Chindiei - emblema municipiului Târgovişte

La fel s-a întâmplat și la Dervent, în plus aici existau de multă vreme patru Cruci la care credincioșii creștini și chiar turcii, care la un moment dat au stăpânit aceste locuri, găseau tămăduire.

Deși aproape deloc consemnată în scris, istoria Sfintelor Cruci de aici poate fi reconstituită parțial cu ajutorul legendelor și povestirilor din popor, păstrate și transmise prin viu grai din generație în generație, se arată în istoricul acestui așezământ.

Tradiția spune că în acest loc au suferit martiriu patru creștini: un preot și trei fecioare. Aceștia au fost duși în arena cetății, aflată pe locul unde se află astăzi biserica mănăstirii, ca să fie mâncați de fiarele sălbatice. Cei patru mărturisitori, când răspundeau persecutorilor, refuzând să se lepede de Hristos, erau așezați astfel: preotul pe locul unde este Crucea din paraclis, iar cele trei fecioare la o depărtare de 10 m. Pentru că nu s-au întors de la credința creștină, aceștia au suferit schingiuiri groaznice. Fecioarelor le-a fost scoase unghiile de la mâini și picioare și, cu fierul ars, le-a fost scoși dinții din gură.

Mai marele cetății, înfuriat din cauza preotului care îndemnase fecioarele să nu i se supună, a poruncit gâdelui, ca cele trei fecioare să fie făcute bucăți, iar apostolul să fie jupuit de viu și spânzurat pe Cruce, cu capul în jos, până va putrezi. Astfel, sfinții au fost omorâți, iar trupurile lor au fost aruncate în Dunăre sau au fost arse, căci, ducându-se creștinii să le ia, nu le-au mai găsit.

Citeste si:  Basilica paleocreştină din Niculiţel, redată circuitului turistic

Pe locurile unde fuseseră chinuiți și-și dăduseră duhurile, au găsit însă patru pietre crescute în formă de cruce: trei ale fecioarelor și una a apostolului. Se pare, potrivit datelor prezentate de sursa citată, că data cea mai probabilă a martiriului celor patru creștini a fost în secolul al IV-lea, în timpul ofensivei goților sub presiunea hunilor.

Sfintele Cruci crescute pe locul unde au fost chinuiți cei patru martiri s-au dovedit încă de la început făcătoare de minuni.

Timp de aproape zece secole nu a mai existat nici o informație despre Sfintele Cruci de la Dervent, dar puterea lor tămăduitoare și minunile care se făceau aici, au păstrat vie de-a lungul vremii evlavia poporului față de acestea.Firul informațiilor despre Sfintele Cruci s-a reluat din secolul al XIV-lea, din timpul stăpânirii otomane asupra Dobrogei.

Adem Pașa, pe moșia căruia se aflau Sfintele Cruci, a ridicat în jurul lor mai multe adăposturi pentru bolnavi și cei care veneau aici spre a se tămădui erau atât creștini, cât și musulmani. Astfel s-a perpetuat în familia acestuia credința despre aceste Sfinte Cruci până la începutul secolului al XIX-lea, în preajma războiului pentru independența României, când s-a călcat tradiția. În acea vreme, au fost distruse două dintre cele patru cruci, iar uneia dintre cele rămase i-au fost rupte brațele, de către un descendent al familiei.

Citeste si:  Românii alocă circa 250 de euro pentru minivacanţa de Sfânta Maria şi aleg destinaţii apropiate de casă

Cunoscându-se aceste lucruri, credincioșii, care primeau tămăduire la Sfintele Cruci de la Dervent, au cerut Episcopiei Constanței înființarea aici a unei mănăstiri, reînnodând astfel firul tradiției monahale.

Astfel, la 5 iulie 1936 s-a pus piatra de temelie a viitoarei biserici a Mănăstirii Dervent. Biserica a fost terminată în 1942 și sfințită în ziua de 13 septembrie a aceluiași an. Lăcașul are o temelie de piatră de 1,80 m, pereții de cărămidă arsă, cu trei centuri de legătură cu fier și beton armat, iar acoperișul de tablă albă galvanizată.

Biserica este construită în stil bizantin, cu trei altare: paraclisul din stânga adăpostește Crucea făcătoare de minuni și are hramul Înălțării Sfintei Cruci (14 septembrie), paraclisul din dreapta este închinat Sfântului Mare Mucenic Gheorghe (23 aprilie), iar biserica principală are hramul Sfintei Prea Cuvioasei Paraschiva, care se serbează la 14 octombrie.

Ctitorul acestui așezământ, precum și organizatorul vieții monahale la Dervent, a fost părintele Elefterie Mihail (născut la 11 noiembrie 1900 — decedat la 12 mai 1990, fiind înmormântat lângă biserică). (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata