Mănăstirea Scundu, cel mai nou lăcaş de cult din judeţul Vâlcea, a devenit destinaţie de pelerinaj

Primăria localității Scundu este implicată în ajutarea celei mai noi mănăstiri din județul Vâlcea, cu hramul Adormirii Maicii Domnului, mizând pe un pelerinaj din ce în ce mai crescut în perioada următoare, a declarat edilul Dumitru Blejan.

„Ne-am angajat să realizăm drumuri de acces spre mănăstire, să ajutăm cu tot ce putem mica obște de maici de aici, de la mănăstire. A fost unul din visul meu și mă bucur că prinde contur. Vreau să spun că în zilele de slujbă sau sărbătoare vine lume multă și chiar din ce în ce mai multă. Zona este paradisul pe pământ, în mijloc de păduri care se întind până la Pesceana, Ionești, Băbeni. Discut aproape zilnic cu maica stareță pentru ca acest nucleu creștin să fie din ce în mai cunoscut pentru cei care vor cu adevărat să vadă zestrea spirituală a acestui județ”, a afirmat edilul Dumitru Blejan.

Mănăstirea cu hramul Adormirii Maicii Domnului a fost înființată în această vară și a fost ridicată o biserică de lemn, urmând ca în viitorul apropiat să fie ridicată și o biserică de zid.

Aceasta se află în satul Crâng din comuna Scundu și deja a devenit destinație de pelerinaj pentru vâlceni, dar și pentru turiștii care ajung în județ pentru a vizita mănăstirile de patrimoniu.

De altfel, Vâlcea este județul cu cele mai multe astfel de mănăstiri din România, fiind considerat Athosul României. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.