În Guatemala se află unele dintre cele mai spectaculoase ruine mayaşe

Republica Guatemala, cu o suprafață de 108.889 kmp și cu o populație de 14.918.999 locuitori (est. iul. 2015), potrivit publicației online The World Factbook (www.cia.gov), sărbătorește, la 15 septembrie, Ziua națională. În 1821, Guatemala și-a proclamat independența față de Spania.

Teritoriul Guatemalei constituie în mileniul 1 d. Hr. nucleul strălucitei civilizații precolumbiene a indienilor maya, după cum arată ”Mica enciclopedie de istorie universală” (2002). Acesta este cucerit în 1523-1524 de conchistadorul Pedro de Alvarado și devine nucleul Căpităniei Generale Guatemala, care cuprinde în secolele XVI-XVIII întreaga Americă Centrală spaniolă.

La 15 septembrie 1821, Guatemala își proclamă independența față de Spania. Este anexată, pentru scurt timp, de Imperiul Mexican (1822-1823). Între 1823-1838 face parte din Federația Provinciilor Unite ale Americii Centrale. Un an după destrămarea acesteia, la 19 aprilie 1839, se proclamă republică de sine stătătoare.

Citeste si:  Turismul de camping, tot mai atractiv în Germania

În cea de-a doua jumătate a secolului XX, Guatemala trece prin mai multe conduceri guvernamentale și militare cât și printr-un război de gherilă care durează peste 30 de ani. În 1996, guvernul semnează un acord de pace, care încheie perioada de conflict soldată cu peste 100.000 de decese și peste 1 milion de refugiați.

Capitala este Ciudad de Guatemala, cu 2.918.000 locuitori (2015), potrivit publicației online The World Factbook (ww.cia.gov), iar principalele orașe: Quetzaltenango, Escuintla, Mazatenango, Antigua. Toate orașele principale — Ciudad de Guatemala, Quetzaltenango și Escuintla — se află în jumătatea de sud a țării.

Pe întreg teritoriul Republicii Guatemala se găsesc rămășițe ale civilizației mayașe și influențele colonizării spaniole. Civilizația maya a lăsat în urmă temple piramidale mari și multe situri istorice, iar majoritatea locuitorilor guatemalezi au reușit să păstreze stilul de viață al strămoșilor lor ducându-le mai departe tradiția.

Citeste si:  Marele business al bagajelor de mână

Îmbrăcămintea tradițională, care se remarcă prin culori vii și modele complicate, cuprinde bluze numite „huipiles”, eșarfe, fuste și ornamente pentru cap. Fiecare oraș sau sat are propriul costum tradițional, potrivit www.turistik.ro.

Capitala și cel mai mare oraș al țării, Ciudad de Guatemala, a fost fondat în 1776, devenind capitală după Ciudad Antigua. Universitatea „San Carlos” construită în 1676, Universitatea ”Francisco Marroquin” (1971) și Conservatorul Național de Muzică din 1880 sunt principalele puncte de interes. Acestora li se adaugă Palatul Național și Catedrala (ridicată în 1815 și parțial reconstituită). În Parcul Minerva există cea mai mare hartă în relief din lume.

Citeste si:  Crater de 60 de metri adâncime şi cu diametru de 30, produs în Guatemala după o furtună tropicală

Pe de altă parte, Antigua — fosta capitală — este unul dintre cele mai frumoase și vechi orașe din țară care, în pofida numeroaselor cutremure, inundații și incendii, oferă turiștilor și, în prezent, clădiri superb colorate, grădini tropicale, piațete, fântâni arteziene și străzi pietruite.

Unele dintre cele mai spectaculoase ruine mayașe se află la Tikal și cuprind temple piramidale mari, diguri, piațete și clădiri publice. Alte situri sunt El Mirador, Uaxactun, Ixlu, Yaxha, Aguateca și Quirigua, unde se află cele mai mari monumente sculptate în piatră (stele) descoperite până în prezent. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: en.wikipedia.org, pinterest.com, kids.nationalgeographic.com, suggestkeyword.com

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata