Primul termen al procesului „Turceni – Rovinari” se desfăşoară fără Victor Ponta

Premierul Victor Ponta nu s-a prezentat luni la Înalta Curte de Casație și Justiție la primul termen al dosarului „Turceni – Rovinari”, în care a fost trimis în judecată de DNA, deoarece nu a fost citat de către judecători.

Singurul care a venit în instanță este senatorul Dan Șova, deoarece el are o măsură preventivă de control judiciar. La intrarea în sediul Curții supreme, Dan Șova nu a dorit să facă declarații.

Procesul se desfășoară în faza de cameră preliminară, ședința de judecată nefiind publică.

În acest dosar au fost trimiși în judecată premierul Victor Ponta (pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracțiuni), complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, și spălarea banilor, fapte săvârșite în calitate de avocat, reprezentant legal al Cabinetului Individual de Avocat ”Ponta Victor-Viorel”), senatorul Dan Șova (sub control judiciar, avocat coordonator al Societății Civile de Avocați ”Șova și Asociații”), Laurențiu Ciurel (la data faptelor având calitatea de director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA), Dumitru Cristea (la data faptelor director general al Complexului Energetic Turceni), și Octavian Laurențiu Graure (la data faptelor director economic al Complexului Energetic Turceni). (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.