Indonezia a eliminat vizele de scurtă şedere pentru turiştii români

Indonezia a decis ca, începând cu luna octombrie 2015, cetățenii români să nu mai aibă nevoie de viză de scurtă ședere pentru a călători în scop turistic în Indonezia.

Anunțul a fost făcut joi de ministrul Afacerilor Externe al Republicii Indonezia, Retno L.P. Marsudi, în cadrul unei întrevederi cu omologul român, Bogdan Aurescu, la New York, în marja Adunării Generale a ONU.

Potrivit unui comunicat al MAE remis, vineri, cei doi miniștri au semnat și Acordul pentru scutire de vize pentru posesorii de pașapoarte diplomatice și de serviciu.

Citeste si:  Elena Udrea, nemulţumită de construcţiile "haotice" de la Vama Veche

Totodată, demnitarii au abordat teme privind cooperarea bilaterală, având ca principal obiectiv dinamizarea contactelor politice și a cooperării economice dintre cele două state.

„De asemenea, ministrul Bogdan Aurescu și omologul indonezian au discutat despre colaborarea în cadrul organizațiilor internaționale și au avut un schimb de opinii pe subiecte de interes de pe agenda regională și internațională”, precizează sursa citată.

În același context, șeful diplomației române a salutat aniversarea a 70 de ani de la declararea independenței Republicii Indonezia, împlinirea a 65 de ani de la recunoașterea independenței Indoneziei de către România și a 55 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice bilaterale la nivel de ambasadă.

Citeste si:  Bulgaria aşteaptă numeroşi turişti români de Paşte

„Bogdan Aurescu a subliniat importanța pe care România o acordă extinderii dialogului la nivelul ministerelor de Externe, precum și relațiilor la nivel regional dintre Uniunea Europeană și Asociația Statelor din sud-estul Asiei (ASEAN)”, se arată în comunicat.

Miniștrii au evidențiat și necesitatea consolidării relațiilor economice, pentru a menține ritmul de creștere a schimburilor economice și pentru a încuraja investițiile indoneziene în România, dar și pe cele românești în Republica Indonezia, care este o poartă către viitoarea Comunitate Economică ASEAN.

„În acest sens, Bogdan Aurescu a propus reluarea activității Comisiei mixte de cooperare economică, respectiv crearea unui Forum de Afaceri România-Indonezia, cu sprijinul Camerelor naționale de Comerț ale celor două țări”, potrivit aceluiași comunicat.

Citeste si:  "Covasna": marcă înregistrată, concesionată cu un euro

MAE precizează că, în cursul discuțiilor, ministrul Bogdan Aurescu a prezentat inițiativa României, susținută de Spania, privind crearea unei Curți Internaționale împotriva Terorismului, inițiativă primită cu interes de omologul indonezian. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata