Fildu de Sus, locul unde pălinca întâlneşte lemnul „împistrat”

Pălinca, renumita băutură tradițională din Ardeal, s-a intersectat într-o localitate din Sălaj cu un alt element esențial în cultura rurală românească – lemnul, grație pasiunii și migalei cu care pălincarul satului „împistrează” (împodobește prin tăieturi n.r.) lemnul, reproducând obiecte din gospodăria proprie, pe care le introduce mai apoi, cu dexteritate și cu o răbdare infinită, în sticlele cu licoarea aurie.

Localitatea Fildu de Sus este renumită în Sălaj dar nu numai pentru biserica de lemn, monument istoric având cea mai zveltă și mai înaltă turlă din zonă, simbolistica ei fiind preluată, de altfel, și pe stema județului. Biserica, având hramul ”Pogorârea Sfântului Duh”, a fost ridicată, conform inscripției crestate deasupra ușii, în anul 1727, de către meșteri din zonă: „Să se știe și ceasta cine au fost meșterii acestei sfinte biserici Freanț Nicoară din Agrij și unul Chendre a Petrii Brudului, fecioru Grigorie, Anu Domnului 1727”.

Cele patru turnulețe care se găsesc în jurul turnului mare al bisericii, dispuse la colțuri, la baza coifului, au contribuția lor deosebită în silueta acestui exemplar al arhitecturii sacre de lemn.

Lemnul este, de altfel, un material de construcție îndrăgit de locuitorii din zonă, vestiți pentru măiestria cu care și-au realizat porțile gospodăriilor.

Nelu Mangău nu este doar pălincarul din Fildu de Sus, ci și un împătimit în „împistrarea” sau dacă vreți decorarea lemnului.

Citeste si:  Podgoria Odobeşti - una dintre cele mai vechi şi vestite podgorii din ţară

„De mic mi-a plăcut să împistrez lemne, cu un briceag. Maica tot îmi zicea: nu împistri toate lemnele. Meream cu oile și pe o botă făceam diferite modele”, își amintește acesta.

Pasiunea din copilărie o combină astăzi cu „ocupația” de bază, dacă se poate spune, realizând cu răbdare și migală mici obiecte din lemn, reproduceri la scară mică a unor obiecte din gospodărie, pe care le asamblează direct în sticlele în care mai apoi pune pălinca. Miniaturile din lemn nu au doar rol decorativ ci și colorează în diferite nuanțe pălinca, în funcție de esența folosită. În plus, de când face sticle cu lemn împistrat, a constat că a crescut și interesul cumpărătorilor.

„Cam de opt ani lucrez cu lemnul, pentru sticle. Având în vedere că-s și pălincar, o îmbuteliez în sticle cu mici obiecte din lemn și o vând în special la cei care merg în străinătate și vor să ducă un cadou mai deosebit. Îmbuteliată așa, o vând mai bine. Am pus și tricolorul care să arate că e din România. Folosesc lemn de dud, care dă o nuanță galbenă pălincii, de prun, ce dă o nuanță mai roșiatică și lemn de paltin ce o lasă cum e ea. Pot să fac vârtelniță, fântână, jug de boi, scară, furcă și greblă și chiar coloana infinitului. În general, fac lucruri din gospodărie. De obicei fac una pe seară. Toate le lucrez manual”, afirmă Nelu Mangău.

Citeste si:  Ideea de afaceri a unor prahoveni: Pere crescute în sticlă

Gospodar în adevăratul sens al cuvântului, Nelu Mangău crește animale și lucrează pământul fără a se plânge de secetă, de subvenții sau de alte greutăți inerente traiului la țară. Iubește sincer ceea ce face și crede din tot sufletul că dacă muncești cu adevărat, pământul te va răsplăti cu un trai îmbelșugat.

Drept urmare, în casa lui vei găsi mereu o bucată de caș proaspăt, o cană de lapte de bivoliță, un colț de pâine de casă și găină „galbenă de grasă”, numai bună pentru o supă cu „bănuți” de grăsime și togmaji (tăiței n.r.). Iar înainte de orice mâncare, vei fi servit, invariabil, cu un păhărel de pălincă de prune, producție proprie.

Deși produce anual sute de litri de pălincă pentru toți sătenii din zonă, Nelu Mangău nu consumă băuturi alcoolice, cu excepția pălincii pe care trebuie să o guste atunci când o prepară.

„Lucrez cu pălinca din 1994 și sunt pălincărașul satului. Cazanele sunt moștenire de familie, de la tatăl meu. Eu am doi muncitori la cazan. Când vin clienții, borhotul se deversează în cazan, iese votca la prima fiebere, după care se trece la cazanul doi, și iese pălinca. Din trei cazane de votcă iese unul de pălincă. Cel mai bun lemn cu care se face foc la cazan este cel de arin. Se mai folosește și răchita sau mesteacănul. Salutul pălincii este: apă rece, foc încet, adică apă rece în răcitorul instalației de distilat și foc la cazan nu foarte intens. Avem un sistem de răcire cu apă din Valea Fildului.

Prima dată la pălincă iese așa numitul razalău, care se separă, pentru că nu e bun de băut și are circa 90 de grade. După ce se îndepărtează razalăul, iese pălinca. Aceasta trebuie adusă mai apoi la starea în care se poate consuma, diluându-se cu apă până ajunge la 50-52 de grade. Înainte de a o „tomni”, are 58-60 de grade. Pălinca trebuie să fie băubilă, să nu strângă de gât. Sunt care fac pălinca și la 54 de grade, dar eu spun că nu e băubilă. După mine, cea mai bună e cea la 50 de grade. Cel mai bine se păstrează în vase de sticlă sau în butoaie de lemn, dar în butoi pierde la 100 de litri, un litru la an”, precizează acesta.

Citeste si:  Întrările în România prin PTF Nădlac I şi II au scăzut cu75%

În sticle o păstrează și pălincarul din Fildu, dar nu în orice fel de sticle ci în recipiente „îmbăgățite” cu miniaturi de lemn care dau culoare, aromă și un aspect, în cele din urmă, mai comercial renumitei băuturi ardelenești. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata