Fostul primar al Botoşaniului, Cătălin Flutur, acuzat de DNA de comiterea a două infracţiuni de abuz în serviciu

Fostul primar al municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, este cercetat de procurorii Serviciul Teritorial Suceava al Direcției Naționale Anticorupție pentru săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu, având ca rezultat obținerea unui folos necuvenit, se arată într-un comunicat al DNA Suceava.

Potrivit procurorilor DNA, Flutur, în calitate de reprezentant al Consiliului Local Botoșani, a concesionat, pe 23 septembrie 2009, o suprafață de 130,01 metri pătrați, situată în zona ultracentrală a municipiului Botoșani, care avea destinația de alee pietonală, societății comerciale Belvedere SRL Botoșani, în scopul organizării șantierului aferent proiectului ,,Îmbunătățirea produsului turistic prin extinderea și modernizarea hotelului Belvedere’, contrar unei hotărâri a Consiliului Local Botoșani emise în luna mai 2008, care prevedea că hotelul și parcarea acestuia vor fi construite pe teren integral privat.

‘Prin această faptă au fost vătămate interesele legitime ale cetățenilor municipiului Botoșani afectați de desființarea unei căi de acces dintre Bulevardul Mihai Eminescu și cartierul Maxim Gorki’, se arată în comunicatul DNA.

Ulterior, pe 18 aprilie 2012, Flutur a încheiat un nou contract de concesiune, tot cu societatea comercială Belvedere SRL, pentru aceeași suprafață de teren, pe durata existenței construcției.

Procurorii au stabilit că prin acest contract au fost afectate atât interesele legitime ale cetățenilor municipiului Botoșani, cât și cele ale Liceului ,,Ștefan Luchian’ al cărui teren de sport a fost micșorat cu suprafața de teren aferentă construirii unei noi alei pietonale.

Cătălin Flutur a fost audiat, luni, la sediul DNA Suceava, unde a fost pus oficial sub acuzare. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto:catalinflutur.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.