Pârâul Handreştilor din Maioreşti, mărturia destinului nefericit al întemeietorului primului muzeu sătesc

Pârâul Handreștilor din satul Maiorești, cu albia aproape secată, este mărturia destinului nefericit al celui care a întemeiat primul muzeu sătesc din județul Mureș, deschizând și închizând viața de colecționar a lui Iustin Handrea.

În acest pârâu a luat naștere pasiunea de colecționar a lui Iustin Handrea, încă din copilărie, când a constituit prima colecție de pietricele, și tot aici au sfârșit multe dintre obiectele colecționate de el timp de peste o jumătate de veac, odată cu stingerea sa, în 1973.

Iustin Handrea a murit la vârsta 68 de ani, nu înainte de a suferi un șoc cumplit, după ce i s-a furat un obiect extrem de drag, și după ce s-a consumat psihic din cauza luptei sale necontenite cu birocrația, care nu i-a permis să înființeze muzeul mult visat, un muzeu în care dorea să se regăsească toate achizițiile sale, edificatoare pentru viața materială și spirituală a locuitorilor de pe Valea Mureșului Superior.

Dascălul Iustin Handrea s-a născut în 12 aprilie 1905, la Huduc, actualul sat Maiorești, și a murit în 26 octombrie 1973, numele său fiind cinstit de Muzeul de Etnografie ‘Anton Badea’ din Reghin, care precizează pe frontispiciu că acesta a fost întemeiat de Anton Badea, fiind în același timp ‘visul lui Iustin Handrea’.

Muzeograful Simona-Loredana Bogdan a declarat că în Muzeul de Etnografie din Reghin se află numeroase obiecte extrem de valoroase din colecția lui Iustin Handrea, pe care moștenitorii acestuia le-au vândut în 1973, printre care și 26 de vase din ceramică neagră în suluri de lut, ceramică unicat în România, specifică acestei zone.

În lucrarea Aureliei Diaconescu, denumită ‘Iustin Handrea. Omul faptei bune’, se arată că prima colecție a lui Handrea a fost cea de pietricele de diferite forme și culori extrase din Pârâul Handreștilor, pe care a ascuns-o în podul casei, și care a sfârșit tot în acel pârâu.

‘Descoperite de mama Anghelina, au fost aruncate în pârâu cu observația de a nu se mai ocupa de ‘nimicuri’. A doua colecție a fost de coji de ouă, pe care a ascuns-o într-o putină în podul casei. Spre dezolarea viitorului muzeograf, mama i le aruncă în sobă, cerându-i să se lase de acest nărav pentru că va ajunge ‘de râsul satului’. Iustin îi răspunde foarte serios: ‘Nu pot mamă să mă las (…) de mic îmi vine așa (…) să strâng tot ce este interesant’.

Mama sa a apelat la preot și la învățătorul satului; aceștia știind ce înseamnă un muzeu, îi apreciau pasiunea și comportarea în școală sau în viața satului. Cu timpul, marele pasionat a ajuns să își expună colecțiile ‘la vedere’ în casa dinainte, unde erau primiți oaspeții. Peste ani realizează că ‘nici astăzi nu aș putea spune precis cum s-a născut în mintea mea ideea de Muzeu’. Singur spunea că s-a născut colecționar’, arată Aurelia Diaconescu.

Citeste si:  Anca Damian - regizoarea anului 2015 la Festivalul Internaţional de Film de la Istanbul

Cercetătorul a descoperit că, în momentul absolvirii Școlii Normale din Târgu Mureș, Iustin Handrea avea deja un adevărat muzeu, dar și o culegere de folclor. Handrea a întemeiat primul muzeu școlar din județul Mureș, în satul Bozed, unde a înființat o colecție de cuiburi și ouă de păsări, ierbare și insectare, de bani vechi, medalii, scrisori și fotografii ale combatanților din Primul Război Mondial.

A urmat un alt muzeu școlar, la Rușii Munți, aproape de satul natal, apoi multe altele, după ideea savantului Dimitrie Gusti, care a organizat, în anul 1928, la Fundul Moldovei, un muzeu sătesc apoi alte 30 și care a coordonat echipe studențești.

‘Sub imboldul tinereții, Iustin Handrea s-a simțit dator să contribuie cu ceva la patrimoniul cultural național, dar nu știa cum să o facă, de aceea citea foarte mult din viața oamenilor celebri și atunci a realizat că și colecționarea materialelor etnografice și de artă populară, precum și organizarea unui muzeu poate fi o activitate care să contribuie la acest scop. În perioada 1937 — 1945, a activat în cadrul echipelor studențești și a contribuit la realizarea de muzee sătești. Pe lângă cel din Vălenii de Mureș și Maiorești (Mureș), a avut un rol activ în realizarea muzeelor sătești din Pietriș (Arad), Nepos, Măgura Ilvei, Șanț (Bistrița Năsăud), Broșteni (Neamț), Grid (Făgăraș), Ulmeni (Sălaj) etc.’, a arătat Aurelia Diaconescu.

În 1936, Handrea avea deja o colecție cu peste 10.000 de obiecte, întrucât a considerat că ‘muzeul sătesc este un mijloc de educare a țărănimii, un mijloc de legare a trecutului cu prezentul, de trezire și întărire a sentimentului de mândrie și admirație față de trecut’.

Citeste si:  Încă 30 de zile de arest pentru Dorin Cocoş, Gheorghe Ştefan, Gabriel Sandu şi Nicolae Dumitru

Dorința sa inițială a fost să înființeze un muzeu la Reghin, un muzeu regional, iar pentru realizarea acestuia și-a risipit toată averea și și-a sacrificat familia, spunând că ‘muzeul a fost unul dintre pariurile vieții mele’, pentru care ‘am investit de foarte multă vreme și ultimul bănuț’.

În 1936, în perioada 15 august — 15 septembrie, în cadrul manifestării ‘Luna Târgu Mureșului’, organizată la împlinirea a 20 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, Iustin Handrea a deschis prima sa expoziție, alături de Aurel Filimon, cel care a întemeiat Muzeul din Târgu Mureș.

În perioada cedării Ardealului de Nord, Iustin Handrea se refugiază la București și duce cu sine colecțiile etnografice. O parte din colecție s-a pierdut în timpul bombardamentelor de la București din 1944. În anul 1964, când se hotărăște oficial înființarea muzeului etnografic din Reghin, Iustin Handrea se gândește să-și valorifice munca de o viață, dorind să-și ofere serviciile și în cazul unui accept era dispus să doneze ‘muzeul personal care cuprinde nenumărate piese reprezentând cultura materială și spirituală din raionul Reghin’.

Munca sa nu a fost destul de bine cunoscută de cei care ar fi trebuit să valorifice tot ce putea să dea un asemenea om în materie de muzeu așa încât, spune Iustin Handrea, ‘materialele de muzeu, pe care le-am achiziționat și le-am încălzit la sufletul meu atâția ani de zile, au rămas să le organizez în casa mea proprietate personală din Maiorești, sub forma unui muzeu sătesc’. Direcția Muzee din cadrul Comitetului pentru Cultură și Artă București a primit propunerea desemnând și o delegație în acest scop, dar din nou ghinionul îi zădărnicește planurile lui Iustin Handrea’, a precizat Aurelia Diaconescu.

După ce s-a străduit 50 de ani să adune obiecte de patrimoniu, care să fie baza unui muzeu regional la Reghin, birocrația i-a dat peste cap tot ce a realizat, în ciuda nenumăratelor promisiuni care i s-au făcut.

Citeste si:  Datoriile către farmacii şi spitale au ajuns la aproximativ 500 milioane de euro

Am fost pionierul organizării muzeului de la Reghin și pe drept cuvânt pot să spun acest lucru. Mersul meu la Reghin ar fi fost cea mai măreață clipă din viața mea, de care mi-aș fi amintit cu multă bucurie până la sfârșitul vieții. (…) N-au putut să vadă văpaia care ardea în ochii mei, înflăcărarea tinerească de care eram stăpânit cu toate că eram în pragul împlinirii a 60 de ani. Pentru Muzeul din Reghin n-am văzut decât ținta, peste orice a trebuit să trec’, consemnează documentele lăsate de Iustin Handrea, care descria cum vorbea și interacționa cu fiecare obiect de patrimoniu care era depozitat în casa lui din Maiorești.

După o viață extrem de agitată, atât din cauza căutării sale continue, dar și a dorinței neîmplinite de a înființa un muzeu cu acte în regulă, Iustin Handrea a avut o tentativă de sinucidere după ce a constatat că cineva i-a furat jurnalul cu toate însemnările sale din ultimii 50 de ani. Nu a mai scris nimic timp de doi ani, iar în 1973, s-a îmbolnăvit grav și a murit la Căminul spital din Căpușul de Câmpie.

După moartea sa, fosta soție Ioana Gabor, vinde muzeului din Reghin 209 obiecte din colecțiile lui Iustin Handrea. Documentele au fost recuperate de dr. Ioan Ranca, directorul Arhivelor Naționale, filiala Mureș și împreună cu arhiva Căminului Cultural ‘Avram Iancu’ al Refugiaților Ardeleni, preluată de la București, s-au constituit în ‘Fondul Iustin Handrea’ cu peste 120 de dosare. Multe dintre obiectele ce i-au aparținut au fost aruncate. Nepotul lui Iustin Handrea (Călin Ioan Handrea) își amintește cum, în copilărie, pe malul Pârâului Handreștilor, erau aruncate piese arheologice, obiecte din lemn dezmembrate, păsări împăiate. Și așa, într-un crud destin, se încheie cercul de colecționar tot în Pârâul Handreștilor, acolo de unde înainte de a fi școlar își constituia prima colecție de pietricele divers colorate’, mai precizează Aurelia Diaconescu. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: muzeureghin.ro, opiniamureseana.ro

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata