Contribuabilii cu datorii la stat ar putea beneficia condiţionat de ştergerea penalităţilor

Contribuabilii cu datorii la stat la 30 septembrie 2015 vor putea beneficia de ștergerea penalităților de întârziere la plată dacă îndeplinesc cumulativ mai multe condiții, una dintre acestea fiind achitarea restanțelor până în martie 2016, potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență publicat pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice (MFP).

O altă condiție care trebuie îndeplinită pentru a beneficia de facilitatea menționată se referă la plata, până la 30 iunie 2016, a dobânzilor aferente restanțelor. De asemenea, contribuabilul trebuie să aibă depuse toate declarațiile fiscale până la data transmiterii cererii de anulare a penalităților de întârziere.

Contribuabilul poate depune cererea de anulare a penalităților de întârziere până la data de 30 iunie 2016, inclusiv.

Citeste si:  ANAF a mărit cuantumul minim al datoriilor care vor fi publicate din 30 aprilie pe site-ul instituţiei

Un alt punct din proiectul de act normativ prevede anularea penalităților de întârziere datorate pentru diferențele suplimentare de plată declarate de contribuabili prin declarație rectificativă, cu scadență anterioară datei de 30 septembrie 2015, dacă sunt îndeplinite cumulativ mai multe criterii printre care și depunerea declarației rectificative până la data de 31 martie 2016.

În prezent, pentru plata cu întârziere a obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat sau bugetelor locale contribuabilii datorează dobânzi și penalități de întârziere ori majorări de întârziere, după caz. Penalitățile de întârziere sunt calculate ca procent din obligația principală în funcție de întârzierea la plata acestora față de scadență.

Citeste si:  Camera Comunelor aprobă organizarea alegerilor anticipate în M.Britanie pe 12 decembrie

„În cazul contribuabililor pentru care au fost instituite popriri asiguratorii sau executorii, la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, în scopul acordării posibilității de a beneficia de anularea penalităților de întârziere, se reglementează posibilitatea contribuabilului de a efectua plăți din sumele indisponibilizate ca efect al popririi”, se precizează în nota de fundamentare a proiectului de act normativ.

Facilitatea fiscală nu se aplică pentru obligațiile de plată rezultate din raporturile juridice contractuale (redevențe, chirii, dividende), cu excepția redevențelor miniere, a redevențelor petroliere și a redevențelor rezultate din contracte de concesiune, arendă și alte contracte de exploatare eficientă a terenurilor cu destinație agricolă, încheiate de Agenția Domeniilor Statului.

Citeste si:  CTP: "În România, prima grijă este să acoperim rahatul"

De asemenea, facilitatea fiscală nu se aplică nici contribuabililor aflați în procedura insolvenței potrivit Legii nr. 85/2014 întrucât acești contribuabili se află sub un regim special în ceea ce privește modul de îndeplinire a obligațiilor de plată.

Potrivit ministerului Finanțelor, promovarea acestui proiect de act normativ este determinată de stimularea conformării voluntare a contribuabililor la plata obligațiilor fiscale și maximizarea încasărilor bugetare, stimularea mediului economic și, respectiv, diminuarea arieratelor bugetare. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata