Air France vrea să elimine 3.000 de locuri de muncă

Conducerea companiei aeriene franceze Air France i-a informat, luni, pe angajați că are de gând să elimine aproape 3.000 de locuri de muncă în decurs de doi ani, după eșecul negocierilor cu piloții, cărora compania ar dori să le prelungească numărul orelor de zbor, transmite AFP.

 Restructurarea vizează 300 de piloți, 900 de însoțitori de zbor și 1.700 din angajații de la sol, i-a informat luni Air France pe reprezentanții angajaților, la o reuniune care a fost întreruptă de protestele sindicatelor care au cerut demisia directorului grupului Air France/KLM, Alexandre de Juniac.

Citeste si:  Negocierile dintre Electrica şi Fondul Proprietatea s-au încheiat fără un acord

În plus, pentru prima dată în istoria companiei, sunt avute în vedere concedieri forțate, în special în rândul personalului navigant și al angajaților de la sol.

De asemenea, restructurarea personalului va fi însoțită și de o reducere a numărului de zboruri pe distanțe lungi, dintre care jumătate sunt deficitare, precum și a flotei companiei cu 14 aparate, cinci anul viitor și alte nouă în 2017. În acest fel, Air France vrea să reducă frecvența zborurilor pentru mai mult de 20 de destinații începând din 2016 și să închidă anul următor cinci legături spre India și Asia de Sud-Est.

Citeste si:  Soare (CFR Marfă): Săptămâna acesta a demarat efectiv procesul de restructurare

Consiliul de Administrație al Air France-KLM și-a dat joi acordul pentru acest plan de restructurare, după eșecul negocierilor cu piloții cu privire la noile măsuri de productivitate. Conducerea a solicitat anterior personalului navigant să zboare aproximativ 100 de ore suplimentare pe an, fără remunerare, și să renunțe la unele din zilele de odihnă, un scenariu respins în unanimitate de sindicate. Guvernul francez a făcut numeroase apeluri în ultimele zile la ‘responsabilitate’ și la ‘eforturi’ din partea piloților. Statul francez deține în prezent 17,6% din acțiunile Air France-KLM.

Citeste si:  Directorul general al RATB a fost demis; concursul de ocupare a funcţiei va fi organizat anul acesta

Grupul Air France/KLM, al doilea transportator aerian european după Lufthansa, a trecut prin mai multe reduceri de costuri și efective în ultimii ani (5.500 de plecări începând din 2012 până la finele lui 2014) care ar trebui să îi permită să revină pe profit în 2015. Însă, compania franco-olandeză este afectată de concurența companiilor low-cost din Europa, dar și de concurența rivalilor din Golful Persic pe distanțele lungi. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata