Ministrul Energiei: Intrarea RADET-ului în faliment şi crearea unui nou serviciu, cea mai bună variantă

Intrarea RADET-ului în faliment și crearea de către Primărie a unui nou serviciu este cea mai bună variantă pentru cetățean, a declarat, luni, ministrul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, Andrei Gerea, prezent la o conferință de specialitate.

„Sunt două variante. Vom vedea care e mai avantajoasă și pentru stat și pentru municipalitate. Părerea mea este că intrarea RADET-ului în faliment și crearea de către Primărie a unui nou serviciu este cea mai bună variantă, o dată — pentru că Primăria nu are posibilitate, nici RADET-ul, să recupereze toate acele penalități, evident nu pot asigura în acest moment un ritm al plăților. Trebuie crescut nivelul subvențiilor, iar din acest faliment ELCEN-ul ar obține din TVA-ul plătit la facturile neîncasate, 150 de milioane de euro s-ar returna, bani cu care ar putea să facă multe, inclusiv investiții în infrastructură”, a spus Andrei Gerea.

Citeste si:  Director din CFR către o angajată: "Te calc în picioare, fii atentă"

În opinia ministrului, aceasta ar fi cea mai bună variantă și pentru că la nivelul consumatorului nu s-ar resimți, fiind doar o măsură administrativă, după ce ar exista un serviciu care să preia administrarea de la RADET.

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) și Asociația Regională a Reglementatorilor în domeniul Energiei (ERRA) organizează, în perioada 5 — 7 octombrie, la București, cea de a XIV-a ediție a Conferinței cu tema „Investiții și reglementare în domeniul energiei”. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata