Matthias Mueller: Rechemările încep în ianuarie, dar abia peste doi-trei ani „Volkswagen va străluci din nou”

0

Volkswagen va începe, în luna ianuarie, rechemarea la service a vehiculelor echipate cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel, operațiunea urmând să fie finalizată până la sfârșitul lui 2016, dar compania va avea nevoie de doi-trei ani ‘pentru a străluci din nou’, a declarat miercuri noul director general al VW, Matthias Mueller, într-un interviu acordat publicației germane ‘Frankfurter Allgemeine Zeitung’ (FAZ), transmite Reuters.

‘Dacă totul decurge conform planului, putem începe rechemările în ianuarie. Toate mașinile trebuie reparate până la sfârșitul lui 2016’, a precizat șeful companiei germane.

Un purtător de cuvânt al VW a explicat că pe piața americană remedierea trebuie să fie aprobată în primul rând de Agenția pentru Protecția Mediului din SUA (EPA).

Mueller a declarat pentru FAZ că doar câțiva angajați ar fi fost implicați în scandalul emisiilor și a exclus posibilitatea ca predecesorul său, Martin Winterkorn, să fi știut ceva de aceste probleme.

Grupul VW va deveni mai mic și mai puțin centralizat, iar contribuția fiecărui model și brand la câștigurile companiei va fi atent analizată, a afirmat șeful VW. Acesta a adăugat că actuala criză reprezintă o oportunitate pentru restructurarea companiei, astfel încât brandurile să obțină mai multă responsabilitate.

Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi și Bugatti, dar și camioanele MAN și Scania.

Marți, acțiunile Volkswagen au urcat la Bursa de la Frankfurt cu 2%. Acțiunile Volkswagen au coborât, săptămâna trecută, până la un minim record al ultimilor patru ani, pe măsură ce autoritățile de reglementare din mai multe state au lansat investigații referitoare la producătorul auto german.

Grupul Volkswagen a recunoscut, recent, că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel. Scandalul a forțat demisia directorului general Martin Winterkorn, care a fost înlocuit cu Matthias Muller, directorul Porsche.

Duminică, publicația germană ‘Bild am Sonntag’ anunța că o investigație internă la VW a arătat că unii ingineri au recunoscut că în 2008 a fost instalat un software care permitea mașinilor cu motor diesel să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor, dar nu și în timpul operațiunilor normale. Decizia ar fi fost luată deoarece inginerii au constatat că nu există niciun mod în care să poată fi îndeplinite cerințele privind standardele pentru emisii și controlul costurilor.

Pe lângă repararea celor 11 milioane de vehicule implicate în scandalul vehiculelor echipate cu motoare diesel trucate, Volkswagen se confruntă cu perspectiva unor amenzi care ar putea să se ridice la 7,4 miliarde de dolari numai în SUA, potrivit analiștilor de la firma Sanford C. Bernstein Ltd., precum și cu pierderea încrederii investitorilor și consumatorilor.

Luna trecută, Volkswagen a informat că a pus deoparte 6,5 miliarde de dolari pentru a face față costurilor scandalului emisiilor. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.