Cum ne comportăm în taxi

Transportul în comun face parte din viața cotidiană, fie că mergem spre serviciu, în vizită sau la un spectacol. În cazul în care mergem la un eveniment unde trebuie să purtăm o ținută specială (nuntă, recepție), de obicei alegem deplasarea cu un taxi, pentru că un cuplu în care domnul poartă smoking și papion, iar doamna poartă rochie lungă cu spatele gol ar fi o apariție cel puțin ciudată în tramvai sau în metrou.

Din fericire, sunt numeroase companii de taxi și, în consecință, numeroase taxiuri, așadar nu ar fi o problemă găsirea unuia dintre acestea pentru deplasare. Cu atât mai mult cu cât, acum, comenzile se pot face telefonic sau prin aplicații pe internet, chiar de pe telefonul mobil.

Singura problemă este că, uneori, atât pasagerii, cât și șoferii de taxi uită, nu țin cont sau nu cunosc regulile de comportament în astfel de situații. În ceea ce privește pasagerii, trebuie reținut că, de obicei, clientul nu se așează lângă șofer, ci pe bancheta din spate, în partea dreaptă, pentru a coborî la destinație mai ușor.

Dacă e vorba despre un cuplu, bărbatul nu se va așeza lângă șofer, ci în spate, lângă doamna pe care o însoțește, iar aceasta va sta în partea dreaptă. O doamnă singură nu se va așeza niciodată lângă șofer. Dacă sunt trei persoane în mașină, între care un domn, acesta va sta lângă șofer. Dacă sunt trei persoane de sex feminin, în față va sta persoana cea mai tânără.

Un bărbat va urca mereu primul în taxi, dacă este însoțit de o doamnă, pentru a evita o situație neplăcută. Au existat cazuri în care doamna s-a urcat în taxi, iar șoferul a demarat, domnul rămânând pe jos. Uneori, astfel de incidente pot avea urmări grave.

În cazul în care un pasager este fumător, nu este politicos să-și aprindă țigara dacă sunt și alți pasageri în mașină. Dacă el este singurul pasager, iar șoferul este și el fumător, atunci poate fuma, dar numai cu acordul șoferului.

Regula este valabilă și în cazul șoferului de taxi. În niciun caz nu-și va aprinde țigara dacă are pasageri în mașină. Va cere permisiunea pasagerului să fumeze, dar dacă pasagerul spune că îl deranjează fumul de țigară, se va conforma și va aștepta până când pasagerul va coborî.

Muzica este un alt element care trebuie luat în considerație, cei mai mulți șoferi de taxi ascultă un post de radio în timp ce conduc, la care se adaugă și conversațiile prin stație purtate cu dispeceratul.

Dacă acestea din urmă sunt firești, nu la fel este cu muzica. Un șofer de taxi politicos va întreba pasagerul la urcare dacă îl deranjează muzica. În cazul în care răspunsul e pozitiv, va opri radioul. În niciun caz nu va da radioul cu volumul la maximum, ascultând muzică de un gust îndoielnic. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.