Twitter va disponibiliza 336 de angajaţi pentru a face economii

Rețeaua de socializare Twitter a anunțat marți, 13 octombrie, că va disponibiliza 336 de angajați, reprezentând 8% din efectivele sale la nivel global, ca parte a unui plan de restructurare pentru reducerea cheltuielilor, scrie AFP.

Aceste reduceri vor duce la cheltuieli de până la 20 de milioane de dolari legate în primul rând de plăți compensatorii, explică Twitter într-un document bursier.

Cheltuielile pentru restructurare s-ar ridica și ele la între 5-15 milioane de dolari.

Măsurile sunt anunțate la doar câteva zile după confirmarea cofondatorului rețelei Jack Dorsey, 38 de ani, în funcția de director general.

Citeste si:  OMS recomandă scăderea consumului de zahăr pentru a combate obezitatea şi cariile dentare

‘Restructurarea face parte dintr-un plan global pentru reorganizarea companiei în jurul produselor sale prioritare și pentru eficientizarea întregii companii’, detaliază Twitter, menționând că sectorul ingineriei și serviciul destinat produselor vor fi cele mai afectate, fără a preciza care vor fi site-urile vizate.

‘Facem o reorganizare a efectivelor noastre pentru a pune compania pe calea unei dezvoltări solide’, a menționat Dorsey într-o scrisoare adresată salariaților.

Twitter revendica 316 milioane de abonați la finalul lunii iunie din care numai 44% se conectează zilnic la rețeaua de socializare. În schimb, Facebook are 1,49 miliarde de utilizatori din care 65% se conectează zilnic. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata