Ungaria: Peste 7.000 de migranţi, reţinuţi pentru trecerea ilegală a frontierei

Peste 7.000 de migranți au fost reținuți marți de autoritățile din Ungaria pentru trecerea frauduloasă a frontierei în această țară, a comunicat miercuri poliția națională pe site-ul instituției, transmite MTI.

Totodată, împotriva unei persoane a fost deschis o anchetă penală pentru contrafacere de documente.

Marea majoritate a celor 7.081 de migranți pătrunși ilegal marți au intrat de pe teritoriul Croației și numai 8 pe la frontiera cu Serbia, închisă de la 15 septembrie, a precizat purtătorul de cuvânt al poliției ungare, Kristof Gal, la postul de știri M1.

De la începutul acestui an, un total de 373.490 de migranți au intrat pe teritoriul Ungariei în mod ilegal prin frontiera Schengen.

Poliția a deschis până acum anchete pentru trecerea frauduloasă a graniței împotriva a 703 de persoane, dintre care 22 sunt acuzate și de deteriorarea gardului de la frontieră.

În același interval, 176.388 de persoane au cerut azil în Ungaria, a indicat directorul adjunct al Biroului pentru Imigrație, Attila Kiss. Majoritatea solicitanților de azil au declarat că sunt sirieni, urmați de afgani. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.