Cea mai lungă săritură a unei pisici

Printre mai multe recorduri stabilite de către pisici, cum ar fi cea mai bătrână pisică în viață, cea mai grea sau cea mai ușoară, cea mai scumpă sau cea mai bogată pisică, se numără și cea mai lungă săritură a unei pisici.

Supranumită ”felina zburătoare”, pisica Alley și-a luat avânt, în modul caracteristic felinelor, și a reușit să sară de pe platformă pe alta, acoperind o lungime de 1,82 m. Evenimentul s-a petrecut la 27 octombrie 2013, în Austin, Texas, fiind ulterior înregistrat în Guinness Book of World Records 2015.

Citeste si:  Palatul Imperial Chinezesc, cel mai mare palat din lume

Alley este o pisică care a fost salvată de pe străzile orașului Chicago, SUA, de către Samantha Martin. Aceasta a observat faptul că ”pisicii de pe alee” (”alley cat” în limba engleză) îi plac săriturile, astfel a început să o antreneze, ajungând după mai multe exerciții să stabilească un important record Guinness.

”Atleta” Alley alături de alte 14 pisici, doi șobolani albi, o marmotă și un cocoș numit ”Cluck Norris” sunt vedetele circului Acro-Cats înființat în 2006 de Samantha Martin, potrivit site-ului www.stuff.co.nz. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: guinnessworldrecords.com

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata