Muzeul Mimara din Croaţia deţine una dintre cele mai valoroase colecţii de artă din Europa

Muzeul Mimara deține una dintre cele mai valoroase colecții de artă din Europa, ce cuprinde câteva mii de exponate, printre care lucrări semnate de Rafael, Rembrandt, Rubens, Van Gogh sau Da Vinci. Lucrările au fost donate de colecționarul și pictorul Ante Topic Mimara (1898-1987), originar din Zagreb, care le-a achiziționat în timpul numeroaselor sale călătorii întreprinse la Paris, Berlin, Munchen sau Salzburg, așa cum arată www.mimara.hr și www.traveleruropa.ro.

Amplasat în Piața Roosevelt 5 din Zagreb, muzeul a fost fondat în anul 1980 și deschis publicului în 1987, iar din 1999 funcționează ca instituție independentă. Este adăpostit de o clădire în stil neo-renascentist de la sfârșitul secolului al XIX-lea, operă a arhitecților germani Ludwig Mies van der Rohe Alfred Ludwig și Theodor Hülssner, specialiști în proiectarea clădirilor școlare. Muzeul Mimara este situat în partea centrală a acestui complex arhitectural care găzduiește deopotrivă școli și licee.

Citeste si:  Cele mai impresionante restaurante din lume.

Colecția muzeului cuprinde, potrivit surselor amintite, peste 3 500 de obiecte, opere de artă realizate prin diverse tehnici și materiale, provenind din diferite culturi și civilizații. Dintre acestea doar o mie au fost catalogate și constituie expoziția permanentă a muzeului.

Pot fi admirate peste 450 de picturi și desene, circa 200 de sculpturi datând din perioada preistorică până în secolul al XX-lea. Printre cele mai renumite lucrări expuse în cadrul colecției de pictură se numără cele de Lorenzetti, Giorgione, Veronese, Canaletto, Rubens, Van Dyck, Velazquez, Murillo, Goya, Liebermann, Turner, Bonington, Georges de La Tour, Boucher, Chardin, Delacroix, Renoir, Degas.

Citeste si:  Spania, Germania, Olanda şi Uruguay şi-au asigurat câte 18 milioane dolari

Colecția de desene conține aproximativ 200 de modele realizate de artiștii italieni Bronzino și Guardi, și francezi Claude Lorrain, Le Brun, Oudry, Greuze, Géricault și Friesz.

Colecția de sticlă prezintă, prin cele peste 300 de exponate, drumul parcurs de Egiptul Antic și Imperiul Roman în procesul dezvoltării lor, în timp ce colecția de opere de artă din Extremul Orient conține elemente din materiale rare precum jadul sau cornul de rinocer.

Tot în acest muzeu poate fi admirată o impresionantă colecție de artefacte, rarități arheologice, aparținând civilizațiilor străvechi din Egipt, Grecia, Mesopotamia sau Roma antică. De asemenea, muzeul deține și o bibliotecă de artă cu peste 5.000 de titluri.

Citeste si:  Cetatea Deva se redeschide pentru turiști

Muzeul Mimara a primit, în anul 2014, Premiul de Excelență, acordat de TripAdvisor, cel mai mare portal de turism din lume. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata