Volkswagen va rechema la service 8,5 milioane de vehicule; compania s-ar putea redresa în următorii 2-3 ani

Volkswagen s-ar putea redresa în următorii 2-3 ani după scandalul emisiilor, a apreciat, joi, noul director general Matthias Mueller, după ce grupul german a anunțat că va rechema la service, în Uniunea Europeană, 8,5 milioane vehicule cu motoare diesel echipate cu un software care falsifică rezultatele testelor de emisii poluante, transmit Deutsche Welle și Reuters.

Vehiculele se găsesc în toate cele 28 de state membre ale UE, iar reparațiile, care vor începe din ianuarie 2016, vor fi gratuite. VW va analiza ce tipuri de motoare EA 189 sunt afectate și a dat asigurări că ultima generație de motoare — EA 288 — nu este echipată cu acel soft.

Anunțul vine după ce, joi, Autoritatea Federală din domeniul Transporturilor din Germania (KBA) a cerut Volkswagen să recheme obligatoriu la service 2,4 milioane vehicule cu motoare diesel echipate cu software-ul care falsifică rezultatele testelor de emisii poluante. KBA susține că rechemarea ar trebui să demareze la începutul lui 2016.

Ministrul german al Transporturilor, Alexander Dobrindt, a anunțat joi că KBA a cerut Volkswagen ca până la sfârșitul lunii să vină cu un plan pentru repararea vehiculelor cu motoare de doi litri. De asemenea, VW va trebui să prezinte până în ianuarie soluții pentru repararea vehiculelor cu motoare de 1,6 și 1,2 litri, a adăugat oficialul.

Obiectivul Volkswagen îl reprezintă finalizarea reparațiilor tuturor vehiculelor afectate până la sfârșitul lui 2016.

Volkswagen face obiectul unor investigații în mai multe țări, inclusiv în Germania, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial (dintre care 2,8 milioane în Germania) cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Rechemarea tuturor celor 11 milioane de vehicule va fi printre cele mai mari din istorie, similară cu cea efectuată de Toyota în perioada 2009-2010, când a rechemat peste zece milioane de vehicule din cauza unor probleme la accelerație.

Grupul VW trebuie să acorde atribuții sporite brandurilor sale și operațiunilor regionale, în timp ce încearcă să depășească cel mai grav scandal din istoria sa, a explicat Matthias Mueller. Acesta a adăugat: ‘Avem șanse sporite de a străluci din nou în 2-3 ani’.

Surse care au dorit să-și păstreze anonimatul au declarat, joi, pentru Reuters, că VW l-a suspendat din funcție pe Falko Rudolph, care a supervizat dezvoltarea motoarelor diesel în perioada 2006 — 2010, ca parte a investigației interne ce a dus până acum la suspendarea a trei ingineri importanți.

Portofoliul Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi și Bugatti, dar și camioanele MAN și Scania. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.