Prinţul William, discurs înduioşător despre mama sa, prinţesa Diana, la un eveniment public

Prințul William a vorbit în cadrul unui eveniment aniversar, dedicat unei fundații caritabile, despre memoria și eforturile umanitare ale mamei sale, prințesa Diana, în ce privește ajutorarea copiilor fără părinți, ducele de Cambridge subliniind că înțelege ce înseamnă să pierzi pe cineva drag, scriu ABC News și UPI.com.

Ducele de Cambridge, 33 de ani, a participat recent la aniversarea a 21 de ani de la înființarea fundației caritabile ‘Child Bereavement U.K.’, la a cărei înființare în 1994 a contribuit și Prințesa Diana, iar prințul William este din 2000 patronul regal al organizației.

Citeste si:  Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii va semna o nouă cartă ce va susţine egalitatea în drepturi

Ceea ce mama mea a observat atunci, și eu înțeleg acum, este că pierderea celui drag este cea mai dureroasă experiență pe care un copil sau un părinte o poate îndura’, a spus prințul William. ‘Mama mea a fost hotărâtă să-i ajute pe cei nevoiași și ar fi fost foarte mândră, așa cum sunt și eu astăzi, de tot ceea ce a reușit în acești 21 de ani organizația Child Bereavement U.K’, a mai spus ducele de Cambridge.

Prințul William avea 15 ani când mama sa, prințesa Diana, a murit într-un accident de mașină în august 1997. Ducele și ducesa de Cambridge s-au (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close