Membrii redacţiei „Atac de Buzău”, reţinuţi pentru şantaj

Membrii redacției „Atac de Buzău” au fost reținuți pentru șantaj, în urma unui flagrant, au declarat sâmbătă, 17 octombrie, surse judiciare.

Potrivit surselor citate, printre martorii audiați s-ar afla cel puțin șase primari din județul Buzău, iar unul dintre jurnaliști ar fi fost prins în flagrant în timp de primea 500 de lei.

Sursele citate au precizat că membrii redacției au fost audiați în noaptea de vineri spre sâmbătă. După audierea tuturor martorilor, ei urmează să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă.

Pe numele celor de la publicația buzoiană s-au depus câteva zeci de plângeri de la oameni de afaceri și primari, au arătat sursele.

Citeste si:  Casa Pogor din Iaşi, casă a literaturii româneşti

„Împotriva jurnaliștilor Florin Paraschivescu și Doru Iuga a fost luată măsura arestului la domiciliu și cea de control judiciar pentru Oana Galanton. Decizia poate fi contestată în termen de 48 de ore”, a declaratLeontin Drăgulescu, purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Buzău.

Cei trei fuseseră reținuți vineri seara, după ce femeia a fost prinsă în flagrant în timp ce primea suma de 500 de lei de la un primar.

Potrivit IGPR, cei trei sunt bănuiți că, începând cu toamna anului trecut, ar fi șantajat mai multe persoane cărora le-ar fi solicitat remiterea a diferite sume de bani, a unui autoturism, precum și obținerea de foloase personale.

Citeste si:  Pensionarii au fost păcăliţi, deoarece vor pierde bani în săptămânile următoare

„La data de 16 octombrie a.c., polițiștii din cadrul I.P.J. Buzău și I.P.J. Argeș au efectuat cinci percheziții domiciliare în municipiile Buzău, București și Pitești, la locuințele a trei persoane, doi bărbați și o femeie, bănuite de comiterea infracțiunii de șantaj. Din locuințele percheziționate au fost ridicate terminale de telefonie mobilă cu cartele SIM, laptop-uri, unități centrale și înscrisuri cu valoare probantă în cauză”, a precizat IGPR, într-un comunicat de presă transmis sâmbătă.

Conform sursei citate, cei trei sunt bănuiți că, începând din vara anului 2014, ar fi amenințat un bărbat șantajat cu publicarea unor informații defăimătoare, dacă acesta nu acceptă remiterea a 1.000 lei/lunar, sub forma plății unui contract.

Citeste si:  Dosarul privind plângerea Gabrielei Firea împotriva lui Traian Băsescu, redeschis de PÎCCJ

De asemenea, în cursul lunii septembrie 2014, tot prin amenințarea cu publicarea unor informații defăimătoare, i-ar fi solicitat unei alte persoane remiterea a diferite sume de bani, a unui autoturism, precum și obținerea de foloase personale.

Din 2014 până în prezent, cei trei sunt bănuiți că ar fi șantajat alte șase persoane din județul Buzău, prin aceeași metodă. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata