Senatul a aprobat înfiinţarea Gărzilor forestiere

Senatorii au adoptat, în ședința plenului de marți, ordonanța guvernului prin care sunt înființate Gărzile forestiere, pentru a combate și preveni fenomenul tăierilor ilegale de masă lemnoasă.

Potrivit actului normativ, Gărzile forestiere sunt instituții publice cu personalitate juridică, aflate în subordinea autorității publice centrale răspunzătoare de domeniul silvic. Gărzile preiau atribuțiile, posturile și personalul de la Comisariatele de Regim Silvic și Cinegetic care sunt desființate.

„Activitatea Gărzilor este coordonată tehnic la nivel central de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, prin secretarul de stat pentru păduri și prin structura care coordonează activitatea în domeniul silvic și cinegetic din cadrul acesteia și se desfășoară la nivel teritorial”, prevede actul normativ.

Gărzile vor avea ca atribuții monitorizarea, implementarea și controlul aplicării regimului silvic în fondul forestier național și în vegetația forestieră de pe terenurile din afara fondului forestier național, precum și aplicarea a regimului cinegetic în fondul cinegetic național.

De asemenea, Gărzile asigură monitorizarea și controlul trasabilității materialelor lemnoase.

Numărul maxim de posturi alocat Gărzilor este de 617, iar numărul minim de posturi pentru o Gardă este de 40. Ocuparea posturilor se face numai cu promovarea evaluărilor de integritate.

Printr-un amendament formulat în comisia de specialitate a Senatului s-a stabilit că „salariile de bază ale personalului din cadrul Gărzilor se stabilesc la nivelul salariilor de bază aferente din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală”.

Finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale Gărzilor se asigură integral de la bugetul de stat.

Suprafața fondului forestier național este de 6.545 mii ha, la care se adaugă aproximativ 300.000 ha vegetație forestieră de pe terenurile din afara fondului forestier național.

„În ultimii ani, fenomenul tăierilor ilegale de masă lemnoasă a luat amploare. În acest sens, din datele puse la dispoziție de către Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice București — Serviciu Inventarul Forestier Național rezultă că volumul de lemn recoltat în perioada 2008-2014 din păduri este estimat la o medie de 26,69 milioane mc pe an. Din datele Institutului Național de Statistică reiese faptul că volumul autorizat și recoltat în perioada 2008-2014 este de aproximativ 17,9 mil. mc pe an. Pe cale de consecință, diferența de masă lemnoasă între cantitatea raportată de Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice și cea recoltată în mod legal se presupune a fi recoltată ilegal”, explică inițiatorul în expunerea de motive.

Potrivit Guvernului, pierderea produsă anual bugetului național este estimată la aproximativ 250 milioane euro, iar cantitatea de masă lemnoasă recoltată în mod ilegal „pune în pericol siguranța publică”.

„Se estimează că, pe lângă reducerea volumului de lemn tăiat ilegal, înființarea Gărzilor forestiere determină realizarea unor venituri la bugetul de stat, provenite din contravenții și confiscări de materiale lemnos, în valoare de circa 39.000 mii lei în anul 2015, iar în următorii ani (…) volumul de masă lemnoasă tăiată ilegal va scădea semnificativ”, se mai arată în expunerea de motive a ordonanței.

Proiectul de lege pentru aprobarea OUG 32/2015 privind înființarea Gărzilor forestiere are un caracter ordinar și a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră legislativă sesizată, cu 70 de voturi ‘pentru’, un vot ‘împotrivă’ și trei abțineri. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.