Castelul Predjama din Slovenia are unul dintre cele mai spectaculoase amplasamente din lume

Construit la intrarea într-o peșteră, la jumătatea unei stânci înalte de 123 de metri, castelul Predjama de lângă Postojna, Slovenia are unul dintre cele mai spectaculoase amplasamente din lume, fiind omologat ca record mondial în Cartea Recordurilor ediția 2015.

Cu o înălțime de peste 35 de metri, castelul a fost menționat pentru prima dată în anul 1274 cu numele Luegg, când patriarhul Aquileia a ridicat castelul în stil gotic. Locul a fost ales special, castelul beneficiind, astfel, de o maximă protecție în fața atacurilor.

În secolul al XV-lea, castelul a intrat în posesia cavalerului Erazem Leuger, potrivit siteului www.traveleuropa.ro. Conform uneia dintre multele legende, Erazem s-a refugiat aici, în urma unei dispute cu generalul armatei habsburgice, Marshall Pappencheim. Habsburgii nu au cedat ușor atacând castelul până în momentul în care au reușit să-l ucidă pe faimosul cavaler.

Citeste si:  Sticla de Pădurea Neagră - de la paharele exportate în America, la peştii de pe televizoarele românilor

Suferind daune considerabile și lovit, mai târziu, și de un dezastru natural, castelul a fost reconstruit, în 1570, în stil renascentist de baronul Philipp von Cobenzl, formă în care a rămas până în prezent.

Castelul Predjama are 5 etaje cu 15 camere. La nivelurile superioare se află camera domnițelor, camera de protocol a cavalerilor, capela, sala armelor, dar și o bucătărie veche, iar la subsol sunt temnița și camera de tortură.

Peștera în fața căreia a fost construit castelul a fost săpată de râul Lovka, și însumează 13 km de galerii, mare parte accesibile doar speologilor.

Citeste si:  În 15 zile vom afla cine intră în afacerea tichetelor de vacanţă

O serie de evenimente sunt găzduite, în prezent, de castelul Predjama, printre care și un turneu medieval, ce poartă numele cavalerului Erazem și care are loc anual în luna iulie, potrivit www.traveleuropa.ro. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata