Percheziţii în 10 locaţii din judeţele Iaşi şi Suceava privind fapte comise în perioada 2014-2015

Procurorii DNA efectuează miercuri, 21 octombrie, percheziții în 10 locații situate în județele Iași și Suceava într-un dosar privind fapte de corupție și contra libertății persoanei, comise în perioada 2014-2015.

„Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Secția de combatere a corupției efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, asimilate celor de corupție și a unor infracțiuni contra libertății persoanei, comise în perioada 2014-2015. În cursul zilei de 21 octombrie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 10 locații situate în județele Iași și Suceava, reprezentând domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale”, se arată într-un comunicat al DNA transmis miercuri .

Citeste si:  Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata