Dragoş Băsescu, trimis în judecată de DNA

Dragoș Băsescu, nepotul fostului președinte Traian Băsescu, a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru trafic de influență, el fiind în prezent sub control judiciar pe cauțiune.

În dosar a fost deferit justiției și omul de afaceri Ciprian Nistor, aflat în executarea unei pedepse privative de libertate în altă cauză, pentru complicitate la trafic de influență.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis luni , în 13 martie 2014, „Dragoș Băsescu, beneficiind de ajutorul lui Ciprian Nistor, i-a pretins unui om de afaceri (n.r. — Sandu Staicu), denunțător în cauză, 500.000 de euro pentru o soluție de respingere a arestării într-o contestație formulată de către DIICOT în dosarul ce îl privea și încă 500.000 euro atât pentru obținerea unei soluții favorabile în cauza respectivă, cât și pentru ridicarea sechestrului aplicat asupra bunurilor acestuia”.

Citeste si:  Iohannis: PSD nu a fost înlăturat de la putere decât parțial. Președintele nu este în afara vieții politice

„În sprijinul acestor pretenții, Dragoș Băsescu a lăsat să se creadă că are influență pe lângă organele judiciare respective și chiar a promis că va interveni în sensul celor arătate mai sus. Deoarece denunțătorul le-a spus celor doi că nu are posibilitatea să achite o sumă atât de mare și că nici nu dorește să se facă vreo intervenție de acest gen, Dragoș Băsescu i-a propus acestuia ca soluție încheierea unui contract fictiv de consultanță prin care urma să achite suma pretinsă de 1.000.000 euro, eșalonat, pe o perioadă de până la 2 ani, în funcție de evoluția dosarului. Pentru a nu trezi suspiciuni, contractul respectiv urma să fie încheiat cu o societate de consultanță internațională”, susțin procurorii.

Citeste si:  Dosar Alina Bica: O parte din bani au fost direcţionaţi către Dorin Cocoş şi Elena Udrea

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

 

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata