Linie telefonică gratuită 0800.070.040, pentru copiii cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate

O linie telefonică gratuită și o platformă online, dedicate copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate, au fost lansate, marți, de Organizația Salvați Copiii, în cadrul unui eveniment organizat cu sprijinul Administrației Prezidențiale și găzduit de Muzeul Național Cotroceni.

Astfel, copiii care au părinții plecați în străinătate și care au nevoie de consiliere pot apela gratuit, de pe teritoriul României, numărul telefonic 0800.070.040, unde pot primi informații și consiliere gratuită, de luni până vineri, în intervalul orar 9,30-17,30. Numărul poate fi apelat și de către persoanele în grija cărora au rămas copiii, precum și de specialiștii în domeniul protecției copilului și educației.

Platforma www.copiisinguriacasa.ro va include articole dedicate părinților și persoanelor în grija cărora au rămas copiii, dar și specialiștilor. De asemenea va cuprinde și o secțiune prin care se pot adresa întrebări specialiștilor, care vor răspunde pe e-mail.

Salvați Copiii a lansat și o campanie de informare destinată părinților, cu privire la obligațiile care le revin atunci când părăsesc țara, în vederea desemnării unui reprezentant legal al copilului, dar și cu privire la riscurile pe care le implică pentru copii plecarea părinților la muncă în străinătate. În acest sens vor fi difuzate spoturi radio și TV, se vor desfășura caravane de informare în București și 13 județe (atât în mediul urban cât și în mediul rural) la care vor participa specialiștii Salvați Copiii. Evenimente locale vor avea loc în alte 28 de județe, unde Direcțiile Generale de Asistență Socială vor organiza campanii de informare.

Președintele executiv Salvați Copiii, Gabriela Alexandrescu, a reliefat că migrația economică a părinților ”afectează profund” drepturile copiilor rămași acasă.

„Din punct de vedere al Convenției drepturilor copilului, o serie de drepturi sunt încălcate — dreptul la familie și protecție, dreptul la educație, dreptul la sănătate, la timp liber, joacă, dreptul la nediscriminare și incluziune socială”, a subliniat ea în discursul susținut.

La rândul său, președintele Autorității pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Gabriela Coman, a subliniat importanța unei linii telefonice de urgență și a admis că nu este ușor nici de înființat, nici de gestionat, esențială fiind continuitatea.

„Este un demers responsabil și curajos, dar care necesită sprijin prin profesioniști. (…) Momentul are o semnificație aparte și (…) pentru că vine într-un an aniversar, anul în care România marchează 25 de ani de la ratificarea Convenției privind drepturile copilului”, a spus ea.

De asemenea, Monica Anisie, directorul Direcției Programe și Învățare pe parcursul vieții, din cadrul Ministerului Educației și Cercetării Științifice, a atras atenția asupra faptului că absența părinților din mediul familial își pune amprenta educației copiilor.

Peste 80.000 de copii din România au unul sau ambii părinți plecați la muncă în străinătate, conform statisticilor furnizate de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție. Cu toate acestea, se estimează că numărul real este mult mai mare, fiind cuprins între 170.000-350.000 de copii.

Conform Legii 272/204, în situația în care ambii părinți vor să plece la muncă în străinătate, aceștia au obligația de a notifica serviciul public de asistență socială de la domiciliu cu privire la intenție și de a desemna persoana care se va ocupa de întreținerea copilului. Autoritatea părintească poate fi delegată pentru cel mult un an.

În perioada octombrie 2013 — decembrie 2014 au fost înregistrate 5.400 de astfel de notificări, dar statisticile oficiale din 2014 indicau de cinci ori mai multe familii în care ambii părinți sau părintele unic susținător erau plecați la muncă în străinătate.

Pe de altă parte, datele culese de Organizația Salvați Copiii de la Inspectoratele Școlare județene, în perioada septembrie — octombrie 2015, relevă un număr de 119.200 de copii cu părinți plecați la muncă în străinătate, dintre care 35.85 lipsiți total de grijă părintească, în 23 de județe.

Linia telefonică, platforma on-line și campania de informare sunt create în cadrul proiectului Salvați Copiii „Protecție și educație pentru copiii afectați de migrația pentru muncă în străinătate a părinților, prin centre de zi”, implementat cu sprijinul financiar al The Velux Foundations, în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, direcțiile generale de asistență socială, inspectoratele școlare județene și școli. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.