265 de ore, nou record mondial de cântat la acordeon

Acordeonistul francez Jean-Michel Guenichot a bătut recordul mondial de cântat la acordeon, pe care îl deținea tot el din 1994, cântând de această dată 265 de ore, adică peste 11 zile de muzică non stop, informează miercuri 7sur7.be.

Muzicianul de 49 de ani, care este și instructor sportiv, și-a susținut maratonul de acordeon în public, la Pessac (departamentul Gironde, sud-vestul Franței), de vineri, 16 octombrie, până marți, 27 octombrie. Recordul a fost validat.

„Mi-am spus acum 20 de ani că, dacă recordul nu va fi depășit, voi reveni.

Nu a căzut, așa că am reluat” maratonul, a afirmat Guenichot la TV7. Pentru a realiza această performanță s-a pregătit mult fizic, jucând squash, mergând pe bicicletă și pe jos. „Acum las locul tinerilor”, a spus el, citat de 7sur7.be. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata