Preşedintele ANT: Sunt bucuroasă să vă aduc „fierbinţi” primele contracte pe vouchere de vacanţă

0

Primele contracte pentru vouchere de vacanță au fost semnate atât de angajator cu emitentul, cât și de hotelieri și emitenți, a declarat, joi, noul președinte al Autorității Naționale pentru Turism (ANT), Anca Pavel-Nedea.

„Sunt bucuroasă să vă aduc ‘fierbinți’ primele contracte pe vouchere de vacanță, atât semnate de angajator cu emitentul, cât și între hotelieri și emitenți. În premieră, vrem să vă arătăm și primele tichete. Au fost probleme legate de hârtie, de suport, de modul în care vor fi folosite, probleme legate de procentul pe care trebuia să îl alocăm emitenților, având în vedere că au de acoperit producția, cheltuielile și diseminarea, mai sunt încă discuții, dar au luat ființă (tichetele — n.r.). Există lege, există norme, există contracte. Mesajul din partea emitenților este că așteaptă contractorii și pe cei care doresc să se folosească de voucherele de vacanță în beneficiul țării și al industriei să îi caute și să semneze contracte. Iar pentru noi, este o mare bucurie că am bifat una dintre problemele care erau absolut prioritare pe agenda 2016”, a afirmat șeful ANT, într-o conferință de presă.

Printre semnatarii primelor contracte pentru vouchere de vacanță se află agenția de turism Eximtur și hotelurile Ambasador și Decebal Estival 2002, de pe litoral.

„Contractele sunt ‘fierbinți’, am vrut să aveți toți știrea asta. Aici sunt specimenele pentru vouchere. Trebuie acum, pe baza contractului, să fie emise cu valoare. Hotelul este Ambasador, iar agenția Eximtur. Avem și un hotel de pe litoral, Decebal Estival 2002”, a spus Anca Pavel-Nedea.

Întrebată câte contracte au fost semnate, ea a a precizat că procesul abia a început și nu există încă o statistică.

„Nu știm câte contracte au fost semnate deocamdată. Abia s-a dat drumul, nu avem o statistică. Am vrut doar să vă aducem vestea bună. Nu cred că are importanță cu cine s-au semnat, ci important este că s-a dat drumul la asta”, a subliniat oficialul ANT.

Legea voucherelor de vacanță a fost publicată în Monitorul Oficial, în data de 1 iulie 2015. Legea prevede că atât salariații din mediul privat, cât și cei din sectorul bugetar, pot primi vouchere de vacanță în limita a șase salarii minim brute, care vor putea fi folosite doar în turismul românesc, în limita a șase salarii brute minime pe economie (6.000 lei). Actul normativ stabilește, de asemenea, că bugetarii nu vor mai putea primi prime de concediu decât sub formă de vouchere de vacanță. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.