Primarul Cristian Popescu Piedone şi-a dat demisia

Primarul sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a anunțat miercuri că își depune demisia.

„După toate reacțiile din ultimele zile, după emoția și furia total justificate și exprimate în spațiul public în căutarea vinovaților, după miting-ul de ieri din Capitală în care mii de bucureșteni mi-au cerut demisia, am avut timp să reflectez și am ajuns la următoarea concluzie: îmi prezint astăzi demisia de primar al Sectorului 4, în semn de respect față de victimele tragediei și sper ca vidul legislativ și carențele administrative să tragă un semnal de alarmă, de la cel mai simplu funcționar până la cel mai înalt for legislativ. Poate că atunci când mii de oameni ies în stradă să-ți ceară să pleci și alte mii cer același lucru pe rețelele de socializare, e bine uneori să asculți. Îmi asum această vină morală, cât despre cea legală, voi lăsa Justiția să își spună cuvântul”, a transmis edilul într-un comunicat de presă .

Citeste si:  Borbely: Plăţile interne efectuate către beneficiari au ajuns la 5,16%, fără prefinănţări

El și-a exprimat din nou regretul pentru tragedia din Clubul Colectiv, dar și pentru reacțiile sale din primele clipe de după tragedie.

„Sunt și eu tată și mă doare sufletul când mă gândesc la durerea celor care sunt nevoiți acum să-și îngroape copiii sau să tremure lângă patul de spital, sperând ca ei să se facă bine. Condoleanțe familiilor îndoliate și multă putere si sănătate celor care se luptă în aceste clipe pentru viață. Îmi dau seama acum că nu era momentul cel mai potrivit să vorbesc despre acte. Mărturisesc însă că motivul pentru care am făcut-o nu a fost pentru ca să îmi salvez pielea, ci dorința de a clarifica lucrurile cât mai repede, de a informa publicul despre documentele firmei care deținea Clubul Colectiv, din punct de vedere al competențelor Primăriei Sectorului 4„, precizează Piedone.

Citeste si:  Camera Deputaţilor: Moţiunea simplă pe Agricultură a fost respinsă de plen

Primarul mai spune că a vrut totdeauna să asigur un trai sigur, sănătos și civilizat cetățenilor din Sectorul 4.

„Le mulțumesc cetățenilor Sectorului 4 care au crezut în mine și care mi-au acordat voturile lor, le cer scuze că plec și vreau să îi asigur că nu i-am trădat niciodată. Le cer iertare și celor care cred că am greșit, dar vreau să știe că am luptat mereu și pentru ei. Poate că am ieșit uneori prea des la tv, dar am fost mândru de ceea ce am reușit să fac împreună și pentru bucureștenii mei, locuitori ai Sectorului 4. Poate că alteori am fost prea gălăgios, prea ferm, prea hotărât, dar am făcut-o din cauza temperamentului meu impulsiv, supărat pe situațiile intolerabile. Poate că m-am implicat în prea multe lupte, poate am dus bătălii pe prea multe fronturi și am scăpat din vedere lucruri cu adevărat importante.

Cer iertare familiei mele pe care de multe ori am neglijat-o și îi rog pe cei dragi să mă ierte, dacă au avut de suferit din cauza mea. Cu regret pentru familiile îndoliate și respect pentru cetățenii Capitalei care vor un sistem mai responsabil, care să îi protejeze mai bine, astfel încât astfel de tragedii să nu se mai repete”, arată Piedone. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata