Mozambicul propune berea din manioc

În localurile din cartierele populare din Maputo, clienții cer tot mai mult Impala, o bere ieftină din manioc, comercializată de patru ani. Alegerea maniocului nu este întâmplătoare: prezent din abundență în Mozambic, acest tubercul a înlocuit malțul și hameiul importate din Europa sau din Africa de Sud, dând berii un gust ușor dulce, relatează AFP.

Berea Impala, lansată de Cervejas de Moçambique (CDM), constituie și o bună piață de desfacere pentru miile de producători de manioc. Filială a gigantului mondial SAB Miller, foarte prezent în Africa, CDM a vândut deja 100 de milioane de sticle din acest tip de bere, care poartă numele unei antilope din savanele africane.

„Este a treia din cele mai consumate beri din Mozambic”, spune Pedro Cruz, directorul CDM, grup a cărui fabrică se află la periferia capitalei Maputo. El crede că berea din manioc ar putea să își depășească rivalele cu malț datorită prețului atractiv. Ca efect al unei impozitări mai scăzute (10% față de 40%), sticla de bere din manioc se vinde cu echivalentul a 55 de eurocenți, în timp ce celelalte costă 80 de eurocenți.

Citeste si:  Mozambic, o destinaţie din ce în ce mai populară pentru europeni

Consumatorii țintă sunt așadar persoanele cu venituri mici.

„Scopul berii Impala este să permită unui număr cât mai mare de oameni să bea o bere comercială, a cărei calitate este controlată, și să nu mai consume beri de fermentație artizanală care pot fi nocive pentru sănătate”, a precizat Pedro Cruz.

Consumatorii din cartierele capitalei mozambicane nu se dau în lături să bea bere Impala. „Mâncăm manioc, de ce să nu și bem?”, se întreabă un bărbat dintr-o cafenea.

„Proaspătă este mai bună, dar este adevărat că procentul de alcool este mai ridicat decât la celelalte”, adaugă altul. „Clienții spun că este bună. În unele zile este cea mai bine vândută bere”, spune și administratorul localului.

Citeste si:  O platformă de sticlă va oferi senzaţii tari pe stâncile înalte ale Alpilor elveţieni

Tragediile legate de consumul de alcool prost fermentat nu sunt rare în Mozambic. În ianuarie 2015, 75 de persoane au murit la Chitima (vest) după ce au consumat bere făcută artizanal. „Lansarea berii Impala constituie o revoluție pentru agricultori fiindcă tuberculii pe care îi foloseau doar ca să se hrănească au căpătat acum o valoare comercială”, arată Cruz.

CDM face rost de manioc cu ajutorul Dadtco, sub-antreprenor olandez care colaborează cu 7.500 de mici fermieri care practicau până acum agricultură de subzistență într-o țară în care trei sferturi din populație lucrează în sectorul agricol.

„Problema cu maniocul este că începe să putrezească imediat ce a fost cules, așa încât trebuie prelucrat foarte repede. Acest lucru complica până acum comercializarea sa la scară extinsă”, arată Hubert van Melick, director al Dadtco Mozambic. Fermierii care lucrează cu Dadtco sunt mulțumiți fiindcă firma le preia tot maniocul pe care îl produc, însă unii sunt nemulțumiți de prețul de cumpărare — echivalentul a 30 de euro tona. „Problema nu este prețul, cantitățile trebuie să crească. Cu un volum mai mare, vor începe să aibă profit”, susține Van Melick.

Citeste si:  Alegeri prezidențiale, parlamentare și locale au loc marți în Mozambic

„Este necesar ca guvernul să continue să ofere avantajele sociale și economice aferente acestui proiect, cel puțin să nu se atingă de impozitarea avantajoasă care permite berii Impala să fie mai ieftină decât celelalte”, încheie Pablo Cruz, care speră dublarea volumului de producție și numărul exploatațiilor până în 2018. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

close