Bilanţul tragediei Colectiv: numărul deceselor – 46

Bilanțul victimelor din clubul ”Colectiv” se ridică la 46, după ce luni dimineață, o pacientă care a fost transferată de la Spitalul de Arși la o unitate medicală din Israel, a murit.

Duminică seara, 8 noiembrie, un membru al trupei Goodbye to Gravity, rănit în incendiul din 30 octombrie, care se afla într-un avion ce-l transfera la un spital din Elveția, a decedat, au declarat surse medicale din interiorul Spitalului de Arși din Capitală.

Potrivit acestora, pacientul a suferit un stop cardio-respirator în avion, el fiind resuscitat de personalul medical timp de 70 de minute.

De altfel, aeronava se reîntorcea în țară din cauza agravării stării de sănătate a pacientului.

Un număr de zece pacienți vor fi transferați cu avionul de tip C17 al NATO, a declarat duminică secretarul de stat în MAI Raed Arafat.

„Sunt doi pacienți care nu vor mai fi transferați, nu sunt stabili pentru transfer. Erau în total 12 pacienți, care trebuiau să fie transportați. În cazul a doi pacienți, li s-a deteriorat starea. Vor pleca 10 pacienți”, a afirmat Arafat, la Realitatea TV.

Potrivit acestuia, avionul are un pilot american, cu un echipaj mixt din Suedia, Norvegia, Ungaria, în timp ce echipa SMURD este din Târgu Mureș.

„Echipajul medical este asigurat de SMURD Mureș și Cluj. Am păstrat colegii de la București pentru misiunile viitoare care se vor executa, dacă va fi cazul. Nu mai plecăm în Finlanda. Se va pleca acum către Marea Britanie. Pacientul care era stabilit să ajungă în Finlanda va fi luat în Marea Britanie și un alt pacient în Norvegia. Echipajul se va odihni acolo și se va întoarce la București mâine. Aeronava Spartan era gândită pentru Budapesta. La Budapesta nu mai putem trimite pacienți grav la acest moment. Acolo este amânat, este în stand by. Pentru Londra, de ieri s-a intrat în discuție de a merge cu un Hercules, dar care făcea cel puțin șase ore până în Londra. MApN s-a folosit de anumite ore care le are în fiecare an la un grup de transport al NATO. Acest avion face parte din acest grup. Am folosit orele noastre ca să vină avionul și să transporte pacienții în Anglia, cât mai repede, și în Norvegia”, a explicat secretarul de stat în MAI.

Arafat a afirmat că misiunile vor continua și în zilele următoare, dar nu cu avionul C17, decât dacă este o distanță foarte mare. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...
loading...
Citește și
Loading...
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.