Câinele cu cele mai lungi gene

26

Cele mai lungi gene ale unui câine măsoară 17 cm (6.69 in) și îi aparțin lui Ranmaru din capitala Japoniei, Tokyo, potrivit site-ului www.guinnessworldrecords.com.

Mai exact, este vorba de genele de la ochiul drept al câinelui, care au fost măsurate la 4 septembrie 2014, când Ranmaru avea 3 ani și 8 luni.

Ranmaru este un câine ce aparține rasei australiene Labradoodle, creată prin încrucișarea unui pudel și a unui labrador. Spre sfârșitul anilor ’80, un cuplu din Hawaii l-a rugat pe australianul Wally Conron, crescător de câini, să creeze pentru ei un câine care să îndeplinească anumite cerințe.

Citeste si:  Cea mai mare samosa

Soția avea probleme de vedere și își dorea un câine — ghid, dar soțul era alergic la părul de animale. Prin urmare, cele două cerințe au putut fi satisfăcute prin încrucișarea raselor labrador, un bun ghid pentru nevăzători, cu pudelul, care nu lasă păr.

Deținătorul precedent al acestui record a fost Prince Albert, un câine din rasa Lhasa Apso din orașul Saskatoon, situat în provincia Saskatchewan din Canada. Prince Albert a intrat în Cartea Recordurilor datorită genelor de la ochiul stâng, care măsurau, la 27 noiembrie 2004, 13,58 cm (5.35 in).

Citeste si:  Cel mai lung lanţ uman sub apă

Genele au rolul de a ne proteja ochii împotriva factorilor externi nocivi. Aceasta se aplică și în cazul câinilor. În cazul lor, însă, lungimea genelor este determinată de lungimea blănii. Astfel, rasele de câini cu blana mai lungă au, de regulă, și genele mai lungi, pentru a le proteja ochii de propriile fire de păr. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: guinnessworldrecords.com

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata