Raluca Prună, propusă pentru portofoliul Justiţiei, avizată favorabil de comisiile de specialitate

24

Raluca Prună, propusă pentru funcția de ministru al Justiției, a primit, marți, aviz favorabil la audierile din comisiile de specialitate din Parlament, cu 48 de voturi pentru, unul împotrivă și două abțineri.

***

Raluca Alexandra Prună este licențiată în Drept și Filosofie și a absolvit un master în Științe politice.

A obținut mai multe burse TEMPUS, Open Society Institute, USAID, Institut for Human Studies (1990-1998).

A fost membru fondator și director al Asociației Române pentru Transparență, în prezent, Transperancy Internațional România (1999-2003).

A activat ca avocat, dar și în consultanță juridică (sept. 1996 — sept. 2000).

Citeste si:  Legea prin care Institutul Levantului devine instituţie publică de specialitate

În cadrul Comisiei Europene a fost consilier în cadrul Delegației Comisiei Europene la București, la Justiție și Afaceri interne, subcapitolul Anticorupție (sept. 2000 — dec. 2004) și consilier și manager de programe în cadrul Direcției Generale Justiție, Libertate și Securitate a Comisiei Europene, secția Solidaritate financiară pentru Imigrație, azil și frontiere (începând cu iunie 2007).

A deținut postul de jurist lingvist la serviciul juridic al Consiliul Uniunii Europene (ian. 2005 — mai 2007) și a fost consultant extern pe probleme anticorupție la Banca Mondială (mai 2000 — sept. 2000).

Citeste si:  Prună: Justiţia de dinainte de aderare şi de astăzi este ca Cenuşăreasa de dinainte de bal şi prinţesa de la bal

A fost colaborator extern pe proiecte finanțate de Guvernul britanic (traficul de ființe umane — 2005; managementul instanțelor — 2007) la Asociația Alternative Sociale din Iași.

Este jurist lingvist în cadrul serviciului juridic al Consiliului Uniunii Europene.

Este membru a numeroase organizații și asociații juridice din România: membru fondator al Societății pentru Justiție (aug. 2005 — mart. 2006); membru de onoare al Asociației magistraților din România (din iun. 2005); membru fondator al Asociației române pentru filosofie analitică (din oct. 1995); membru al Societății Române pentru dialog și reflecție filosofică (din oct. 2005). (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata