Consumul de iaurturi cu vanilie îi face pe oameni fericiţi

Faptul de a fi surprins plăcut sau neplăcut de gustul unui aliment poate schimba starea de spirit a unei persoane, potrivit unui studiu publicat în revista Food Research International și preluat de site-ul Medicalnewstoday.com.

Pentru a ajunge la aceste concluzii, o echipă de cercetători din Olanda, Austria și Finlanda a recurs la patru tehnici diferite pentru a măsura răspunsurile emoționale la anumite produse alimentare și a testa ce efecte emoționale au diferite tipuri de iaurt asupra participanților.

În cadrul testului, trei grupuri de cel puțin 24 de participanți au primit fiecare pentru degustare două iaurturi, aparținând aceleiași mărci, prezentate în același fel, dar cu arome și conținut de grăsime diferite.

Echipa a constatat că preferința sau familiaritatea cu un produs nu a avut niciun efect asupra emoțiilor unei unei persoane. În schimb, cercetătorii au observat o schimbare de atitudine din partea subiecților după gustarea produselor respective, ceea ce i-a condus la concluzia că faptul de a fi plăcut surprins sau dezamăgit cu privire la un produs alimentar pare să influențeze starea de spirit.

Cercetătorii au analizat, de asemenea, răspunsurile senzoriale ale subiecților la diferite tipuri de iaurturi. Astfel, dacă în cazul comparării iaurtului de ananas cu cel de căpșuni nu s-a înregistrat nicio diferență de răspuns emoțional, versiunile de iaurt cu un conținut scăzut de grăsimi au generat reacții emoționale mai pozitive.

De asemenea, degustarea iaurturilor cu vanilie a generat un puternic răspuns emoțional pozitiv, sprijinind astfel concluziile cercetărilor anterioare care susțineau că plasarea unui odorizant cu miros de vanilie în spații cum sunt camerele de așteptare ale unui spital poate reduce agresivitatea și încuraja relațiile dintre pacienți sau dintre pacienți și personal.

Potrivit rezultatelor, consumul iaurturilor cu vanilie îi face pe oameni fericiți, în timp ce iaurturile cu un conținut scăzut de grăsimi generează un puternic răspuns emoțional pozitiv. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Loading...

Citește și
loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.