Cioloş: Vom continua proiectele de construire de spitale regionale

13

Premierul Dacian Cioloș a declarat joi seară că vor fi continuate proiectele privind construirea de spitale regionale și a arătat că există premisele ca aceste lucrări să înceapă foarte curând, fiind alocate fonduri europene.

„Vom continua aceste proiectele pe spitale regionale, care sunt construcții greenfield, deci construcții de la zero. Din câte am înțeles, există toate premisele ca aceste lucrări de investiții să înceapă foarte curând și avem alocate fonduri europene”, a precizat Cioloș la Realitatea Tv.

De asemenea, vor fi făcute investiții la spitalele care au fost închise, astfel încât acestea să fie redeschise.

Citeste si:  Ce contribuţii sociale plătesc persoanele fizice autorizate

„La fel, vom continua investițiile în spitalele care au fost închise și au nevoie de ameliorări pentru a putea fi redeschise, de modernizări și de noi dotări. Am început discuția acum câteva zile cu doamna ministru al Fondurilor Europene, cu domnul ministru al Sănătății să găsim soluții și vom veni cu soluții în următoarea săptămână pentru a introduce investițiile în aceste spitale pe fonduri europene”, a adăugat prim-ministrul Cioloș. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata