EUR
4,84 RON
(-0.04%)
USD
4,30 RON
(-0.35%)
GBP
5,37 RON
(-0.02%)
CHF
4,55 RON
(-0.12%)
BGN
2,47 RON
(+0.02%)
BYN
1,77 RON
(+0.17%)
CAD
3,17 RON
(-0.35%)
RSD
0,04 RON
(+0.01%)
AUD
2,99 RON
(-0.29%)
JPY
0,04 RON
(-0.39%)
CZK
0,18 RON
(+0.23%)
INR
0,06 RON
(-0.32%)

Ioan Oltean, urmărit penal pentru complicitate la abuz în serviciu şi trafic de influenţă

Deputatul Ioan Oltean este urmărit penal de procurorii DNA pentru infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și trafic de influență în dosarul despăgubirilor ANRP către Mihai Rotaru.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis joi, în dosar este urmărit penal, pentru abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, deputatul Cătălin Teodorescu, la data faptei membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), trimis în judecată sub control judiciar în altă cauză.

DNA precizează că, la 17 iunie 2010, Cătălin Teodorescu, prin exercitarea abuzivă a atribuțiunilor de serviciu, cu încălcarea prevederilor legale, a aprobat raportul de evaluare prin care un teren în suprafață de 61.857 mp situat în municipiul Pitești a fost evaluat la aproximativ 109 milioane lei, sumă acordată drept despăgubire unei persoane.

Procurorii au constatat că terenul a fost supraevaluat cu aproximativ 87,3 milioane lei, ceea ce reprezintă prejudiciu în dauna bugetului de stat, fiind facilitată obținerea unor avantaje patrimoniale pentru persoana beneficiară a sumei de bani.

Suma plătită în acest dosar de despăgubire pentru un teren reprezintă un sfert din totalul despăgubirilor civile plătite de ANRP în tot cursul anului 2011. Persoana beneficiară a sumei de 108.932.000 lei (aprox. 25 milioane euro) cumpărase drepturile litigioase de la o altă persoană cu câteva luni înainte de decizia comisiei ANRP, mai precis la data de 27.11.2009, cu suma de 750.000 euro. Persoana a vândut aceste drepturi după ce, timp de 8 ani nu reușise să obțină proprietățile revendicate, ceea ce condusese și la inițierea unui proces in instanță”, se arată în comunicat.

Sursa citată menționează că din probele administrate în cauză a rezultat că deputatul Ioan Oltean, care avea relații cointeresate cu cesionarul și cu președinta ANRP, și-a exercitat influența la aceasta din urmă pentru urgentarea și aprobarea despăgubirii în favoarea cesionarului.

„În schimb, numitul cesionarul i-a remis lui Oltean 600.000 euro anterior datei de 17.06.2010, locul primirii banilor fiind în incinta unei parohii”, susțin procurorii.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata