Fotbal: Messi, cel mai bun jucător şi cel mai bun atacant din Spania (2014-2015)

Argentinianul Lionel Messi (FC Barcelona), favorit la Balonul de Aur 2015, a fost desemnat luni, 30 noiembrie, cel mai bun jucător și cel mai bun atacant din ediția 2014-2015 a campionatului de fotbal al Spaniei, în dauna rivalului său Cristiano Ronaldo (Real Madrid), care a trebuit să se mulțumească doar cu premiul publicului.

Este pentru a șasea oară când atacantul argentinian al echipei FC Barcelona obține cea mai înaltă distincție a Ligii spaniole de fotbal, în șapte ediții de când se decernează trofeul, înmânat luni, în dala de la Barcelona.

Potrivit Ligii spaniole, titlul de cel mai bun jucător, atribuit lui Messi, autor a 43 de goluri și campion al Spaniei cu Barça, a venit în urma unei analize informatice a statisticii jucătorilor care au participat în ediția trecută a campionatului.

Citeste si:  Renault nu are de gând să-şi majoreze participaţia la AvtoVAZ

”Este o mare mândrie pentru mine să primesc acest premiu important în fața a atâtor jucători importanți din La Liga, sunt foarte fericit”, a declarat Messi. ”Acest premiu vreau să îl dedic fiului meu Thiago (3 ani, n. red.), chiar dacă nu înțelege prea bine acest lucru. De fiecare dată când plec de acasă mă întreabă: ‘Tati, pleci să dai iar goluri?’ Acest premiu este pentru el”.

Messi, care a reușit în sezonul trecut tripla campionat — Cupa Spaniei — Liga Campionilor, a luat și trofeul pentru cel mai bun atacant al campionatului, în urma votului căpitanilor echipelor din prima ligă.

Citeste si:  Fotbal: Meci amical România - Danemarca 2 - 0

În alte categorii, ai căror câștigători au fost desemnați tot prin vot, chilianul Claudio Bravo (FC Barcelona) a fost ales cel mai bun portar, spaniolul Sergio Ramos (Real Madrid) și-a adjudecat titlul de cel mai bun fundaș, columbianul James Rodriguez (Real Madrid) a fost cel mai bun mijlocaș, iar lui Luis Enrique (FC Barcelona) i-a revenit distincția de cel mai bun antrenor.

Algerianul Sofiane Feghouli (Valencia) a fost ales de internauți cel mai bun jucător african din La Liga, în timp ce brazilianul Neymar (FC Barcelona) a fost desemnat cel mai bun jucător de pe continentul american.

Citeste si:  Japonia ordonă doborârea oricărei rachete nord-coreene care ar viza teritoriul său

Starul portughez Cristiano Ronaldo (Real Madrid), golgheterul ediției trecute a campionatului, cu 48 de goluri, a primit premiul publicului, în urma votului suporterilor.

Messi, Ronaldo și Neymar sunt cei trei finaliști ai anchetei pentru decernarea trofeului ”Balonul de Aur” pe 2015, în cadrul galei care va avea loc pe 11 ianuarie, la Zurich. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata