Mănăstirea Căldăruşani – una dintre cele mai mari şi vechi mănăstiri ortodoxe din Muntenia

0

Mănăstirea Căldărușani este descrisă de monahul Casian Cernicanul, primul istoriograf al mănăstirii, la 1870, ca fiind așezată în marginea codrilor Vlăsiei pe o peninsulă, împrejmuită de lacul Căldărușani, care avea rol de apărare în vremuri tulburi, potrivit Direcției Județene pentru Cultură și Patrimoniu Ilfov.

După tradiție, în timpurile de demult, peninsula ar fi fost un ostrov, despărțit de mal printr-un canal adânc. Abia mai târziu, prin astuparea acestui canal, fâșia de pământ ar fi căpătat forma pe care o are în prezent. Pe aceste locuri se întindea renumitul codru al Vlăsiei, pădure seculară, care se afla neumblată. Numai cei care aveau nevoie să se ascundă își găseau aici un refugiu.

manastirea-caldarusani-05

Aici a ctitorit domnul Țării Românești Matei Basarab (1632-1654), între anii 1637-1638, Mănăstirea Căldărușani, pe locul unui schit de lemn, pierdut în mijlocul pădurii. Domnitorul se pare că a găsit acest loc cu prilejul unui conflict militar, avut cu domnul Moldovei Vasile Lupu (1634-1653), în anul 1637, când depărtându-se de tabără, în ostrov a zărit o bisericuță din lemn. Lupta nu a mai avut loc ca urmare a retragerii domnului Moldovei, iar Matei Basarab s-a hotărât să zidească o mănăstire cu biserica în centru și casele de jur împrejur asemenea unei cetăți.

Oricum, este sigur că domnitorul Matei Basarab, un mare iubitor de cultură și de artă, a privit cu un ochi admirativ cadrul natural extrem de pitoresc al locului în care urma să ridice ctitoria sa.

manastirea-caldarusani-02

Despre proveniența numelui Căldărușani sunt multe legende, însă denumirea, după părerea istoricului Nicolae Iorga, provine de la forma terenului și anume de la prăvălirea câmpiei în această regiune, într-o formă de căldare sau căldărușă. Mănăstirea a purtat de la începutul existenței sale acest nume, potrivit inscripției de piatră aflată deasupra ușii bisericii, fiind împrumutat probabil de la satul Căldărușani din apropiere.

Ansamblul mănăstiresc de la Căldărușani este compus din biserica mare, chiliile așezate inițial pe trei laturi, partea de răsărit fiind un simplu zid. De-a lungul timpului, atât biserica cât și chiliile au suferit transformări.

Biserica mare cu hramul Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir are dimensiuni mari și forma trilobată, cu o turlă pe naos, sprijinită de patru stâlpi de zidire și două turle mici pe un pronaos supralărgit, fiind asemănătoare cu biserica Mănăstirii Dealu și cu cea de la Curtea de Argeș.

manastirea-caldarusani-07

Cu volumetrie impunătoare, pictură interioară, decorații exterioare și elemente artistice valoroase, construcția marchează o nouă etapă în evoluția elementelor arhitectonice autohtone, arată sursa citată.

Pridvorul bisericii, adăugat în 1778, cu coloane masive de zidărie a suferit modificări ca și alte părți ale bisericii. Cu toate aceste modificări, lăcașul este reprezentativ pentru arhitectura bisericească din Țara Românească.

Intrarea în incinta mânăstirii se face pe latura de vest pe sub turnul clopotniță, construit din cărămida cu ziduri masive și firide având inițial funcție defensivă. Aceasta avea inițial o tainiță între bolta gangului și camera clopotnițelor care a dispărut prin modificările ulterioare. Ansamblul mănăstirii cuprinde și biserica de cimitir cu hramului Sfântului Ioan Evanghelistul, zidită în 1817, stăreția, cancelaria, arhondaria și alte anexe zidite în secolul XIX, printre care și o construcție ce aparține Institutului de Seismologie.

manastirea-caldarusani-03

De-a lungul timpului așezământul de la Căldărușani a fost o importantă vatră de cultură, dovadă fiind bogatele colecții de manuscrise bisericești realizate de monahii care au viețuit aici, școala de pictură care a funcționat începând din sec. XVIII. Considerată un centru spiritual și de către ctitorul său, voievodul Matei Basarab, mănăstirea a primit de la acesta, în 1643, un Tetraevanghelier.

De asemenea, lăcașul adăpostește o bogată colecție de obiecte bisericești și picturi expuse în trei săli. Are icoane vechi din anii 1739-1799, 10 icoane realizate de Nicolae Grigorescu între anii 1854-1855, când acesta a locuit aici, vase sfințite, veșminte, broderii și o importantă colecție de picturi de mari dimensiuni ale lui Gheorghe Tattarescu și Sava Henția.

manastirea-caldarusani-06

Biblioteca mănăstirii are un număr însemnat de cărți și manuscrise în limbile romană, greacă, latină, italiană, franceză și germană.

Mănăstirea Căldărușani a fost păstorită o vreme de Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica și Căldărușani, ce are ziua de sărbătorire la 3 decembrie. Sfântul Cuvios Gheorghe, canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința din 20-21 octombrie 2005, a fost convins de mitropolitul Țării Românești, Grigorie al II-lea, să primească a revigora viața monahală în Schitul Cernica, aflat în totală părăsire.

manastirea-caldarusani-04

Rezultatele pe care le-a avut la Cernica, refăcând vatra monahală în doar cinci ani și adunând în jurul lui peste o sută de ucenici, au făcut ca, în 1793, mitropolitul Filaret al II-lea să-i dea în seamă și Mănăstirea Căldărușani, conducându-le pe amândouă din aprilie 1794 și până la moartea sa, în decembrie 1806.

În ambele mănăstiri a rânduit viața monahală după tradiția athonito-paisiană. Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica și Căldărușani a trecut la cele veșnice la 3 decembrie 1806 și a fost înmormântat la Mănăstirea Cernica. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: manastirea-caldarusani.ro

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.