Cel mai mic senzor de temperatură, alimentat „wireless”, detectează parametri interiori prin unde radio

15

Un grup de cercetători din Olanda a dezvoltat cel mai mic senzor de temperatură la nivel mondial care poate transmite informațiile captate din mediul în care se află plasat cu ajutorul tehnologiei fără fir prin intermediul undelor radio, scrie UPI.com.

În principal, senzorul a fost proiectat pentru măsurarea temperaturii din mediul exterior, însă poate fi proiectat astfel încât să capteze un spectru larg de parametri. De exemplu, senzorii montați în casele inteligente pot detecta prezența unei persoane într-o anumită cameră și pot porni automat instalația de climatizare.

Pentru că nu sunt necesare surse de alimentare cu energie, similare bateriilor, ci folosesc unde radio pentru a funcționa, senzorii respectivi respectă cerințele unei tehnologii ecologice.

Citeste si:  Real Madrid şi FC Barcelona, cele mai valoroase cluburi de fotbal din lume

Senzorul, cu dimensiuni de numai 2 milimetri pătrați și o greutate de 1,6 miligrame, poate fi cu ușurință impregnat în vopseaua de pe un perete al casei sau în zidul de beton, fiind ideal pentru sistemele inteligente de administrare a unei locuințe.

Senzorii sunt conectați la un dispozitiv router care funcționează atât pe post de receptor pentru transmiterea informațiilor despre temperatura înregistrată de senzor în mediul respectiv, dar și ca sursă de energie pentru senzori, încărcarea acestora făcându-se prin intermediul undelor radio.

Senzorul este conectat la router și se încarcă prin unde radio, iar în momentul încărcării complete pornește automat citirea temperaturii și transmite datele routerului pe o altă frecvență decât cea prin care se încarcă pentru a putea funcționa. După transmiterea datelor senzorul comută în modul oprit. Acest tip de senzor poate fi folosit pentru măsurarea luminozității, umidității și a mișcării dintr-un perimetru anume.

Citeste si:  Ultima declaraţie a lui Putin, o ameninţare directă la adresa României

În această fază a proiectului, senzorul funcționează la o distanță de 2,54 centimetri, însă coordonatorul proiectului de cercetare, Hao Gao, implicat cu acest proiect în obținerea doctoratului la Universitatea de Tehnologie din Eindhoven, speră să reușească ca în decursul anului viitor să facă sistemul de senzori să funcționeze la o distanță de un metru și ulterior sa extindă această distanță de funcționare.

Peter Baltus, cercetător implicat de asemenea în acest proiect și profesor pentru tehnologii wireless la Eindhoven, a declarat că acest sistem de senzori poate fi folosit pentru alimentarea sistemelor de plăți prin tehnologia wireless, pentru tehnologiile de identificare de la construcțiile inteligente sau în sistemele de producție industrială.

Citeste si:  Modificările de floră din Epoca glaciară au atras dispariţia giganţilor acelei epoci

Finanțat de o fundație din domeniul tehnologiei, proiectul PREMISS ar putea fi extins pentru producția în masă, costul unui astfel de senzor urmând să fie, potrivit cercetătorilor, de circa 20 de eurocenți. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES) Foto: steamregister.com

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata