Elena Udrea susţine că este şi ea vinovată de adoptarea codurilor penale cu greşeli

0

Fostul ministru Elena Udrea a declarat luni, 14 decembrie, că își asumă o parte din vină în legătură cu adoptarea codurilor penale cu greșeli, una dintre acestea fiind faptul că nu se prevede un cuantum maxim al cauțiunii.

Elena Udrea s-a prezentat luni la Înalta Curte de Casație și Justiție, în cadrul unui proces în care a contestat controlul judiciar și cauțiunea de cinci milioane lei instituite de DNA în dosarul în care este acuzată că a primit mită de la omul de afaceri Bogdan Buzăianu.

În cadrul procesului, Udrea a ridicat o excepție de neconstituționalitate în legătură cu faptul că în codul de procedură penală nu se prevede un cuantum maxim al cauțiunii.

„În ceea ce privește cauțiunea, există diferite cuantumuri. Parchetul pune cauțiuni foarte mari, în timp ce instanțele de judecată fie nu pun cauțiuni, fie pun cauțiuni mici. Nu există un criteriu la care să te poți raporta în ceea ce privește cuantumul maxim. Legea spune că o cauțiune nu poate să fie mai mică de 1.000 de lei, însă nu spune cât de mare poate să fie. La fel de bine putea să fie de 50 de milioane. Este impredictibilă această prevedere din codul de procedură și acesta este motivul pentru care am ridicat o excepție de neconstituționalitate”, a declarat Udrea.

Ea a susținut că, în cazul codului penal și al codului de procedură penală, în peste 30 de situații s-a constatat că există prevederi neconstituționale.

„Mi-am asumat o parte din vină ca membru al Guvernului care a inițiat aceste coduri și ca membru al Parlamentului care a votat ulterior ordonanța și mi-am exprimat speranța că Înalta Curte și Curtea Constituțională vor corecta aceste greșeli pe care noi politicienii le-am făcut, în condițiile în care de la Parlamentul de azi nu ne mai putem aștepta la nimic în sensul corectării acestor erori”, a spus Udrea.

Elena Udrea este acuzată că, în 2010, în calitate de ministru și de persoană cu funcție de conducere într-un partid, având influență asupra factorilor de decizie din Ministerul Economiei și ai SC Hidroelectrica SA, a pretins de la omul de afaceri Bogdan Buzăianu suma de 5 milioane USD, pentru a asigura firmei controlate de acesta derularea, în continuare, a unui contract bilateral de vânzare-cumpărare de energie electrică cu SC Hidroelectrica SA.

Banii ar fi fost dați prin intermediul lui Radu Budeanu, fondatorul tabloidului Cancan.

Procurorii mai spun că Elena Udrea s-ar fi folosit de influența pe care o avea ca ministru pentru a cumpăra prin interpuși, sub prețul pieței, o vilă pe litoral, pe care ar fi renovat-o cu bani de la compania deținută de Bogdan Buzăianu. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.