România susţine menţinerea cotelor actuale de pescuit la calcan pentru 2016; CE vrea cotă zero

24

România va susține menținerea cotelor actuale de pescuit la calcan pentru anul 2016 la 43,5 tone, deși Comisia Europeană propune cotă zero precum și introducerea unei cote pentru rechinul din Marea Neagră, din cauza pericolului de dispariție a acestor două specii, a declarat  ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.

Șeful de la Agricultură va participa luni și marți la Consiliul Agricultură și Pescuit al Uniunii Europene de la Bruxelles.

„România nu a avut niciodată cotă la rechinul din Marea Neagra, ci numai la calcan și șprot, dar acum din datele furnizate de România a rezultat că riscul de dispariție la calcan este de cinci ori mai mare din cauza exploatării și de trei ori la rechin sau câine de mare cum se numește specia. Zilele trecute am discutat telefonic pe această temă cu comisarul Vella (comisarul pentru mediu, afaceri maritime și pescuit, Karmenu Vella — n.r.), pentru că vor să ne introducă cote la rechinul din Marea Neagră, iar la calcan să ne ducă la zero, de la 43,5 tone. I-am cerut comisarului să nu reducă cota la calcan, însă el a argumentat că se face braconaj, se pescuiește ilegal, și este o mare amenințare, iar în ultimii ani s-a mers pe aceeași cotă și situația calcanului nu s-a îmbunătățit”, a precizat Irimescu.

Citeste si:  Sălaj: O hartă uriaşă din ceapă va fi atracţia Festivalului Cepei de la Pericei

În opinia acestuia, Comisia Europeană nu va putea rezolva problema speciilor de pești pe cale de dispariție dacă va închide pescuitul doar pentru România și Bulgaria.

„Am văzut când eram la Bruxelles pe ce bază vor să propună la nivel tehnic acest lucru. Datele transmise în GCFM (The General Fisheries Commission for the Mediterranean) sunt doar cele provenite din România, nu și cele din Turcia sau Bulgaria. Atâta timp cât datele noastre arată că resursa de pește și biomasa care permite dezvoltarea este cea mai mare în România, iar noi avem și flota cea mai redusă din punct de vedere al capacității, nu cred că se rezolvă ceva în cazul în care Comisia închide pescuitul pentru România și Bulgaria”, a explicat ministrul Agriculturii.

În fiecare an, în luna decembrie, la Consiliul Agricultură și Pescuit al Uniunii Europene de la Bruxelles (14—15 decembrie 2015) se stabilesc cotele și regimul de pescuit la Marea Neagră, unde sunt incluse România și Bulgaria.

Irimescu a adăugat că, deși în mod oficial România nu realiza niciodată cota la calcan, cifrele reale erau în unele cazuri și de opt ori mai mari din cauza capturilor ilegale.

Citeste si:  11 lucruri care fac un bărbat să fie sexi în ochii femeilor

„Nu s-a declarat niciodată realizarea cotei de pescuit la calcan, dar se pare că cifrele sunt de opt ori mai mari. Se face pescuit ilegal, însă eu am transmis că măsura (cotă zero n.r.) nu va avea efect dacă se ia doar pentru România și Bulgaria. Bulgaria are oricum o flotă mult mai mare decât România și noi oricum nu prindem decât 20% din calcanul din Marea Neagră, pentru că restul îl prind turcii și ucrainenii. Cota zero propusă de Comisie înseamnă să nu mai pescuiești deloc. Dacă îți lasă și o tonă, poți să mai faci ceva, dar dacă ai cotă zero, cum te-a prins, cum te-a executat”, a afirmat ministrul Agriculturii.

România a reușit să mențină, pentru anul 2015, la 43,5 tone cota de pescuit la calcan și la 3.500 de tone cota la șprot, deși au fost discuții numeroase și anii trecuți în ceea ce privește reducerea cu 15% a cotei de calcan din apele UE din Marea Neagră.

La reuniunea din 14—15 decembrie 2015, Consiliul Agricultură și Pescuit al Uniunii Europene va încerca să ajungă la un acord politic cu privire la posibilitățile de pescuit, pentru 2016, pentru statele membre, aplicabile în apele UE și, pentru navele din UE, în anumite ape din afara UE.

Citeste si:  România riscă să piardă anual în jur de 80 de milioane de euro din cauza Brexit

Miniștrii agriculturii din țările membre vor decide cu privire la cantitățile maxime de pește din stocuri specifice care pot fi capturate în apele respective (TAC — capturile totale admisibile), precum și la limitele efortului de pescuit (numărul de zile pe mare) pentru navele UE în Oceanul Atlantic, în Marea Nordului și în zonele internaționale de pescuit la care participă navele Uniunii Europene, conform datelor publicate pe pagina Consiliului.

De asemenea, se așteaptă ca miniștri să decidă cu privire la posibilitățile de pescuit pentru 2016 în Marea Neagră, care se aplică în principal pentru calcan și șprot și sunt reglementate anual.

În ceea ce privește agricultura, miniștri Agriculturii vor desfășura un schimb de opinii privind agricultura durabilă, silvicultura și pescuitul din perspectiva bioeconomiei. Totodată, Consiliul va fi pus la curent de către Președinție cu privire la situația actuală a propunerilor referitoare la distribuirea de fructe, legume, banane și lapte în școli.

Nu în ultimul rând, va fi discutată propunerea de regulament privind agricultura ecologică, unde se așteaptă să fie anunțate modificări importante. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata