Stridii pentru toate gusturile

69

În vremurile din la Belle Epoque stridiile, alături de homar, caviar și somon reprezentau luxul maxim al gastronomiei, având aură de glamour. O duzină de stridii și o sticlă de șampanie reprezentau rafinamentul sublim, relatează EFE.

Cu timpul însă, fructele de mare, chiar dacă rămân în continuare scumpe, s-au „democratizat” ajungând pe mesele tot mai multor persoane, mai ales de sărbători. În asemenea măsură, încât a devenit o modă pentru supermarketuri să ofere astfel de produse pentru a fi consumate într-un raion alăturat. Ceea ce nu înseamnă că supermarketul s-a transformat în cherhana, ci că sunt tot mai multe locurile în care amatorii pot degusta fructe de mare.

Stridiile fac parte din regimul alimentar uman, cel puțin al celor care locuiesc în regiunile de coastă, din vremuri imemoriale cum o atestă descoperirea primelor scoici din paleolitic. Stridiile sunt ușor de consumat, mai ales când sunt oferite gata deschise.

Citeste si:  Parlamentul European a aprobat Comisia Europeană

Cea mai apreciată specie este stridia plată (Ostrea edulis, edulis înseamnă comestibilă) și provine din apele atlantice și europene, mai ales franceze. Este o stridie cărnoasă și suculentă însă pescuitul excesiv le-a transformat într-o raritate. Prin urmare sunt preferate stridiile de crescătorie, care se produc la fel ca midiile.

Există varietăți diferite, însă cea mai apreciată este cu siguranță stridia Belon, sau bretonă, al cărei calibru este evaluată în zerouri: o Belonă 00 are dimensiunea perfectă. În ultimul timp s-au impus și stridii concave, sau rotunjoare de tipul „Crassostrea gigas”, numită și ‘japoneză’, sau „Crassostrea angulata”, așa-numită ‘portugheză’.

Alte tipuri de stridii sunt „Crassostrea virginica” din Golful Mexic, Olympia sau „Ostreola conchaphila” de pe coasta vestică a Americii de Nord și Sydney Rock sau „Saccostrea glomerata” din Australia și Noua Zeelandă.

Citeste si:  Hans Christian Andersen, creatorul unor ''basme de neuitat''

Există și stridii de „firmă”, foarte apreciate fiind stridiile „gillardeau”, de la numele unei familii care le cultivă de mult timp într-o crescătorie din apropiere de Oleron, de pe țărmul atlantic francez. Le fac concurență stridiile „sorlut”, olandezele „oosterschelde”, japonezele „kumamoto”, la fel de delicioase dar mai mici. Paleta este largă, dar cele mai căutate par să fie stridiile „gillardeau”, care domină piața.

Stridiile se consumă crude, fierte, prăjite, la cuptor, afumate, murate, la grătar sau ca ingredient adițional la diverse mâncăruri. Gustul lor unic (o combinație de apă de mare și iod) și aspectul gelatinos le transformă în alimente fie adorate, fie disprețuite.

Cu un conținut redus de calorii, stridiile continuă să fascineze și să fie prezente în meniurile restaurantelor de lux din toată lumea. Stridiile crude se consumă ca atare: se soarbe direct sucul și carnea scoicii, sau cu un strop de zeamă de lămâie și sare, uneori cu unt. Pentru a le desface, este necesar un cuțit special de stridii (se poate înlocui cu un cuțit cu lamă scurtă).

Citeste si:  Cuprul ar putea fi o soluţie împotriva obezităţii

Se recomandă totuși ajutorul unui expert: există specialiști care le deschid mai repede decât viteza cu care alunecă pe gâtul mesenilor. La restaurant, stridiile sunt aduse gata deschise în cochilie pe un platou tapetat cu gheață pisată.

Sucul de lămâie potențează aroma conferită stridiilor de sărurile iodate. În ce privește băutura potrivită, cel mai bine merg însoțite de un vin alb sec sau de o șampanie brut. Legenda spune că sunt afrodisiace. (Agenţia Naţională de Presă AGERPRES)

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata